Victimele accidentului de autocar de la Năvodari transportate la spital vor fi externate

Victimele accidentului de autocar de la Năvodari, transportate la spital luni seara şi internate după efectuarea investigaţiilor medicale, vor fi externate în cursul zilei, a anunţat Spitalului Judeţean Constanţa.

Victimele accidentului de autocar de la Năvodari transportate la spital vor fi externate
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Victimele accidentului de autocar de la Năvodari, transportate la spital luni seara şi internate după efectuarea investigaţiilor medicale, vor fi externate în cursul zilei, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Crina Kibedi. Victimele au suferit traumatisme minore.

"În urma accidentului de aseară, la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa au fost aduşi opt pacienţi. Au fost toţi preluaţi imediat, s-au efectuat toate investigaţiile de specialitate necesare, fiind internaţi şapte dintre aceştia. Erau toţi conştienţi, cooperanţi, stabili hemodinamic, prezentau traumatisme minore pentru care au primit îngrijiri de specialitate, iar în această dimineaţă au fost din nou evaluaţi şi urmează să fie externaţi în cursul acestei zile", a declarat Crina Kibedi.
Opt persoane au fost transportate la spital, luni seară, în urma unui accident rutier petrecut la Năvodari, când un autocar cu 40 de pasageri, cetăţeni ucraineni, a lovit un limitator de înălţime al unui pod. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, având în vedere numărul de persoane implicate.
"La data de 28 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Nuferilor, din orașul Năvodari, s-a produs un accident rutier. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că un bărbat, de 41 de ani, ar fi condus un autocar, în care se aflau 39 de persoane, și ar fi acroșat partea superioară a unui limitator de înălțime, care era presemnalizat corespunzător, cu indicator rutier. În urma accidentului, au fost răniți ușor 8 pasageri, care au fost transportați la spital, unde au rămas internați.  Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a transmis IPJ Constanța.