Vergil Chițac a înființat Comandamentul Litoral 2021. Ce nereguli au fost constatate?
Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță sunt locuri care trebuie bifate de orice turist venit în vacanță la mare, dar și unele dintre zonele preferate de plimbare ale constănțenilor.
Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță sunt locuri care trebuie bifate de orice turist venit în vacanță la mare, dar și unele dintre zonele preferate de plimbare ale constănțenilor. Până acum, echipele Primăriei Constanța și ale Poliției Locale au luat la pas străzile din Mamaia, au constatat neregulile și au discutat cu operatorii economici pentru a stabili împreună măsurile ce trebuie luate.
"Din păcate, însă, în loc să ne bucurăm de clipe de relaxare petrecute în „perla litoralului românesc” așa cum era cunoscută odinioară stațiunea, suntem, de multe ori, întâmpinați de peisaje dezolante: gunoaie, clădiri insalubre și fațade scorojite și degradate", spun reprezentanții Primăriei Constanța.
Pentru a întâmpina așa cum se cuvine sezonul estival și pentru ca ordinea să guverneze în stațiune, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a înființat în luna februarie Comandamentul Litoral 2021.
"În primul rând, trebuie acordată o importanță deosebită curățeniei. Acționează zilnic echipele municipalității și ale firmei de salubrizare, dar și operatorii economici trebuie să păstreze ordinea. Doar printr-un efort comun ne vom putea bucura de o stațiune frumoasă. De asemenea, construcțiile ridicate abuziv vor fi demolate în perioada următoare.
În cadrul acțiunilor de verificare, s-a discutat și despre renovarea obligatorie a fațadelor și împrejmuirilor. Nu putem să întâmpinăm turiștii cu fațade scorojite!
Facem apel, încă o dată, la operatorii economici care își desfășoară activitatea în stațiunea Mamaia să asigure curățenia incintelor proprii și să își întâmpine vizitatorii în locuri curate și igienizate", transmit reprezentanții Primăriei Constanța.