Transportul aerian din România și circulația turistică, în creștere pe primul semestru din 2024
Potrivit specialiștilor din domeniul aviației, țara noastră se află pe drumul cel bun. Numărul pasagerilor înregistrați anul acesta a crescut, iar tendința este în continuare în creștere.
De astăzi se desfășoară, pe litoralul românesc, o nouă întalnire a Directorilor tuturor Aeroporturilor din România și din Chișinău, în organizarea Asociației Aeroporturilor din România (AAR).
S-au reunit la lucrarile evenimentului și reprezentanți ai Autorității Aeronautice Civile Române, ROMATSA, ai mai multor companii private si multi specialiști din domeniul aviației - dar si Adrian Ioan Veştea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și Corina Martin, reprezentantă a industriei turismului și ospitalității din România - cea mai apropiată de aviația civilă și de colaborarea cu companii aeriene.
Potrivit specialiștilor, țara noastră se află pe drumul cel bun. Numărul pasagerilor înregistrați anul acesta a crescut, iar tendința este în continuare în creștere.
“Numărul pasagerilor înregistrați pe aeroporturile din România în primul semestru al acestui an este cu 10,5% mai mare decât cifra înregistrată în aceeași perioadă a anului 2019 și cu aproape 5% mai mare decât totalul înregistrat în primul semestru al anului trecut. Din cei 11.857.773 de pasageri care au tranzitat aeroporturile românești în primele 6 luni ale anului 2024, 7% au călătorit pe rute interne. În prima jumătate a anului 2024 au fost înregistrate 112.916 mișcări aeronave (aterizări și decolări) și au fost transportate 27.292 tone de marfă”, a declarat David Ciceo, Președinte AAR și Director General Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.
“Această creștere foarte bună a circulației aeriene de pasageri înseamnă, desigur, si creșterea circulației turistice. Și în numărul de pasageri, dar și ca număr de turiști , am depășit deja nivelul anului 2019, considerat cel mai bun an pentru turism, în ultimii 10 ani. Am înregistrat creșteri în circulația turistică reala în România, în aceste prime 7 luni ale anului, din câteva motive ce au legătură și cu circulația aeriană, dar și cu tensiunile militare înregistrate în multe regiuni în jurul său la distanță mică de România.
Tarifele biletelor de avion pentru destinații externe au crescut, multe companii aeriene au înregistrat multe anulări și întârzieri de zboruri, în care compensațiile oferite pasagerilor nu au fost pe măsura disconfortului adus, ceea ce a generat nemulțumiri și ezitări și anulări în intenția românilor de a călători pe destinații externe.
În plus, tarifele pachetelor de chartere pentru vacanțe în destinații consacrate precum Antalya, Grecia, Dubai, Spania - au înregistrat creșteri care, coroborate cu scăderea gradului de siguranță și securitate în unele destinații, au reorientat către România un procent însemnat de rezervări, în creștere față de anul trecut. Adăugăm temperaturile toride în toată Europa, ceea ce, de asemenea, a reorientat românii către destinațiile cele mai accesibile și apropiate, între care plasăm pe primul loc litoralul romanesc.
Din păcate, numărul zborurilor interne se situează în România sub nivelul anului 2019, în continuare, ceea ce nu ajută dezvoltarea circulației aeriene între destinațiile românești și nu susține deloc creșterea sosirilor de turiști străini.
România are încă mult de recuperat în privința atragerii de turiști străini, obiectiv care presupune însă alocarea de bugete consistente de promovare și comunicare - către piețele importante de turiști, din care ne putem atrage viitorii oaspeți.
Ne bucură, însă, fiecare zbor nou introdus - între orașe din România, dar și între orice oraș din Romania și destinații europene sau non-europene, pentru că orice creștere a circulației aeriene atrage dezvoltare economică, creștere de venituri, mai mulți angajati și mai multe salarii care pot crește, venituri în lanț către alte industrii conexe - între care desigur, Industria Ospitalității din România”, declară Corina Martin, Președinte RESTO Constanța și Secretar General Federatia Patronatelor din Industria Ospitalității din România.