Sute de copii au fost întâmpinați cu zâmbete, baloane și căldură de oamenii legii în Piața Ovidiu

Sute de copii s-au bucurat, în Piața Ovidiu din municipiul Constanța, unde au fost întâmpinați cu zâmbete, baloane și căldură de oamenii legii care au organizat o activitate dedicată lor.

Sute de copii au fost întâmpinați cu zâmbete, baloane și căldură de oamenii legii în Piața Ovidiu
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Astăzi, sute de copii s-au bucurat, în Piața Ovidiu din municipiul Constanța, unde au fost întâmpinați cu zâmbete, baloane și căldură de oamenii legii care au organizat o activitate dedicată lor.

Cei mici au participat la concursurile „Roata Norocului”, organizate de polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, la sfârșitul cărora au primit premii și legitimații de „polițist pentru o zi”.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au prezentat „roboțelul pirotehnic”, un dispozitiv performant de detectare a explozivilor și de dezamorsare a bombelor.
Apoi, cei mici au avut prilejul de a se fotografia cu cei doi câini polițiști, dar și cu autospecialele polițiștilor rutieri, nu înainte ca aceștia să le explice regulile de circulație. Totodată, și polițiștii criminaliști le-au făcut demonstrații practice cu privire la descoperirea și ridicarea amprentelor sau a altor tipuri de urme.