România a învins Liechtenstein cu 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022

România a învins în această seară, pe teren propriu, naționala statului Liechtenstein, scor 2-0, și este pe locul 3 în clasamentul grupei J din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

România a învins Liechtenstein cu 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022
Foto: Gazeta Sporturilor
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Naţionala de fotbal a României a învins reprezentativa Liechtensteinului cu scorul de 2-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

România a obţinut a doua victorie consecutivă în această campanie, după 2-0 cu Islanda în deplasare.
Tricolorii s-au impus prin golurile reuşite de fundaşii laterali Alin Toşca (11) şi Cristian Manea (18), în prima jumătate de oră a partidei.
În urma victoriei din această seară, România a acumulat 9 puncte și a urcat pe locul 3 în clasamentul grupei J, fiind la 3 puncte de Germania, care a ajuns pe prima poziție în urma victoriei cu 6-0 în fața Armeniei, care a căzut pe locul 2, cu 10 puncte.
După 2-0 cu Islanda şi 2-0 cu Liechtenstein, România va juca miercuri un nou meci, contra Macedoniei de Nord, pe Tose Proeski Arena din Skopje (21:45).
Înaintea partidei s-a păstrat un moment de reculegere în memoria fostului campion olimpic Ivan Patzaichin, a actorului Ion Caramitru, dar şi a lui Yalcin Cadîr, fost bucătar al echipei naţionale timp de mai bine de 20 de ani.
Au evoluat echipele:
România: 1. Florin Niţă - 4. Cristian Manea, 5. Ionuţ Nedelcearu (21. Viorel Ghiţă, 79), 17. Adrian Rus, 3. Alin Toşca - 23. Nicolae Stanciu (căpitan; 8. Alexandru Cicâldău, 64), 18. Răzvan Marin, 19. Darius Olaru (15. Marius Marin, 63) - 7. Andrei Cordea, 9. Jovan Markovic (20. Dennis Man, 64), 10. Ianis Hagi (13. Deian Sorescu, 80). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Liechtensein: 1. Benjamin Buechel - 16. Fabio Wolfinger (14. Nicola Kollmann, 82), 2. Rafael Gruenenfelder, 6. Andreas Malin, 23. Jens Hofer, 3. Max Goeppel - 10. Noah Frick (8. Aron Sele, 46), 17. Noah Frommelt, 18. Nicolas Hasler (căpitan; 5. Roman Spirig, 83) - 9. Ridvan Kardesoglu (22. Philipp Ospelt, 64), 7. Yanik Frick (15. Seyhan Yildiz, 71). Selecţioner: Martin Stocklasa.