Rețea nouă de apă și de canalizare pentru locuitorii din Cernavodă, Făclia, Tortoman, Mircea Vodă și Satu Nou
Peste 56 milioane de lei se vor investi în modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare din zonele de implementare ale contractului de lucrări.
Peste 56 milioane de lei se vor investi în modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare din zonele de implementare ale contractului de lucrări CL 24 - Rețele apă Cernavodă, Făclia și Tortoman. Aducțiuni Făclia, Cernavodă. Rețele de canalizare Cernavodă, Satu Nou și Mircea Vodă.
Contractul de lucrări CL 24 a fost semnat astăzi – 31 martie 2021, la sediul RAJA SA din Constanța, în prezența Directorului General al Societății – Aurel Presură, a Președintelui Consiliului Județean Constanța – Mihai Lupu și a reprezentanților primăriilor din localitățile care vor beneficia de investițiile prevăzute a fi finanțate prin contract, respectiv: Viceprimarul Orașului Cernavodă – Șerif Cîrjali, Primarul Comunei Tortoman – Lucian Chitic și Primarul Comunei Mircea Vodă – George Ionașcu.
Contractul are o valoare totală de 56.393.428,97 lei cu TVA și face parte din Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor, sprijinit financiar de Comisia Europeană.
Implementarea acestui contract este de o importanță majoră pentru creșterea calității vieții locuitorilor din localitățile Cernavodă, Făclia, Tortoman, Mircea Vodă și Satu Nou și pentru conformarea cu directivele europene. Lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare cuprind 21 km rețea apă potabilă, peste 25 km rețea de canalizare, 605 cămine de vizitare, 1294 racorduri noi, 7 stații de pompare apă uzată și 9,3 km conducte de refulare.
Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța a ținut să precizeze că doar printr-un efort comun și susținut vom reuși să ne bucurăm de o dezvoltare durabilă a județului Constanța.
“Numai împreună vom reuși să dezvoltăm acest județ. Fără apă, fără rețea de canalizare, fără drumuri sau alte utilități, nu putem vorbi de dezvoltare. Prezența mea astăzi aici, ca de altfel la fiecare contract semnat, nu este un act de imagine, ci reprezintă un real interes referitor la dezvoltarea tuturor localităților din județ, iar fondurile europene sunt un ajutor major pentru dezvoltarea județului nostru. Așa cum am afirmat de multe ori, mă bucur când văd constructori locali. Aceasta îmi dă mari speranțe că ne putem dezvolta, că putem crea locuri de muncă. Spor la treabă, pentru că aveți multe de făcut, și să ne întâlnim și la finalizarea lucrărilor!”
“Este cel de-al 40-lea contract pe cere îl semnăm dintr-un total de 50 și pot afirma că suntem în grafic cu lucrările. Avem 63 de șantiere deschise, avem foarte multe lucrări complicate, pentru că vorbim de canalizări, stații de pompare, stații de epurare, lucrări pe care trebuie să le ducem la bun sfârșit. Semnăm contracte, urmărim proiectele, facem recepții pentru lucrările finalizate. Avem mult de lucru și suntem norocoși că beneficiem de întreg sprijinul Consiliului Județean. De asemenea, sunt convins că ne vom bucura și de suportul primăriilor din zonele de implementare, deoarece vorbim de investiții făcute în sprijinul cetățeanului”, a declarat Aurel Presură, Directorul RAJA SA.
Investițiile care urmează a fi efectuate în cadrul contractului se vor derula pe o perioadă de 18 luni și vizează următoarele obiective:
• CERNAVODĂ: Reabilitare conductă de aducțiune: 4.038 m; Reabilitare rețea de distribuție: 4.481 m; Extindere rețea de canalizare: 1.089 m; Stație de pompare apă uzată: 1 buc și Conductă de refulare: 17 m.
• TORTOMAN: Extindere conductă transport apă potabilă: 497 m și Reabilitare rețea de distribuție: 10.604 m.
• FĂCLIA: Extindere conductă de aducțiune:1.067 m; Reabilitare conductă de distribuție: 116 m și Extindere conductă de distribuție: 198 m.
• MIRCEA VODĂ: Extindere rețea de canalizare: 12.701 m; Camine de vizitare: 323 buc; Cămine de decantare: 3 buc; Stații de pompare apă uzată menajeră: 3 buc; Racorduri noi: 548 buc și Conducte de refulare aferente stațiilor de pompare: 4570 m.
• SATU NOU: Extindere rețea de canalizare: 11.356 m; Camine de vizitare: 282 buc; Cămine de decantare: 3 buc; Stații de pompare apă uzată menajeră: 3 buc; Racorduri noi: 746 buc și Conducte de refulare aferente stațiilor de pompare: 4694 m.
“Pentru comuna Mircea Vodă este o zi importantă pentru că de mult timp cetățenii așteptau creșterea gradului de confort și condiții mai bune de viață. Mulțumesc și felicit RAJA pentru că am ajuns la acest moment! Sunt convins că proiectul va fi dus la bun sfârșit!”, a declarat Primarul Comunei Mircea Vodă – George Ionașcu.
Lucrările de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă și de canalizare au în vedere îmbunătățirea siguranței și funcționalității sistemului, creşterea duratei de viaţă a acestuia, asigurarea calității apei furnizate şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată și, nu în ultimul rând, reducerea riscurilor de poluare a mediului, prin mărirea ratei de colectare a apelor uzate menajere.