Regulamentul parcărilor din Constanța a fost modificat.
Consilierii municipali din Constanța au votat, astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare convocate de îndată, modificări la Regulamentul parcărilor din municipiul Constanța.
Consilierii municipali din Constanța au votat, marți, într-o ședință desfășurată online, regulamentul parcărilor din Constanța. Regulamentul nou va intra în vigoare în termen de cinci zile de când secretarul general al municipiului îl trimite către Instituția Prefectului Județul Constanța, iar sancțiunile se aplică în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoștință a publicului.
Potrivit noului regulament, tarifele se micșorează substanțial, și se pune accentul pe achiziționarea abonamentelor: pe o zi, pe 7 zile sau pe o lună.
De asemenea, pe timpul nopții, între orele 19:00 și 09.00, pe tot timpul anului pe toate zonele parcarea va fi gratuită, iar în perioada 01 septembrie – 31 mai, gratuitatea se acordă și în zilele de weekend și sărbători legale.
Stațiunea Mamaia devine zona 2 și va avea tarifele aferente, cu câteva excepții care rămân încadrate ca zona 0 și tarifate corespunzător: parcarea supraetajata Albatros, Promenada 2 (Castel până la Iaki), Zona Pasarela Hotel Rex, Zona Summerland.
Noul regulament prevede de asemenea abonamente și pentru zonele 0 și 1, dar și parcare gratuită pentru mașinile hibrid și electrice. Însă pentru a putea parca gratuit constănțenii trebuie să obțină o vinietă de la primărie.
"Astăzi am votat modificarea Regulamentului parcărilor. Acestea sunt modificările cele mai importante:
Parcarea gratuită pentru autovehiculele electrice, hibrid, precum și a celor de epocă ( certificate )
Mamaia devine zona 2 cu tarifele aferente (cu următoarele excepții care rămân încadrate ca zona 0: parcarea supraetajata Albatros, Promenada 2 (Castel pana la Iaki), Zona Pasarela Hotel Rex, Zona Summerland.)
Tarifele se micșorează substantial, se pune accentul pe achiziționarea abonamentelor:
• Pentru zona O se introduce posibilitatea achiziționării abonamentului de o zi la doar 30 de lei
• Se introduce posibilitatea achiziționării unui abonament de 7 zile care poate fi utilizat atât pe zona 0 cât și pe zona 1 la doar 100 de lei
• Tot la zona 0 avem posibilitatea achiziționării unui abonament lunar de 199 de lei/lunar sau anual de 2000 de lei (fata de 499/ lunar cat este in prezent), care poate fi utilizat atât pe zona 0 cât și pe zona 1.
Pentru zona 1 tariful de o zi este de 15 lei, iar ca noutate se introduce abonamentul pe 7 zile la 75 de lei
Pentru zona 2, tariful de o zi este de 10lei- include si cea mai mare parte din Stațiunea Mamaia, ceea ce înseamnă că atât constănțenii cat si turiștii pot achita 10 lei pe zi pentru parcare
Pentru toate zonele primele 30 de minute de parcare sunt gratuite, apoi tarifele pe oră sunt următoarele:
- Zona 2: 1 leu/oră
- Zona 1: 3 lei/oră
- Zona 0: 4 lei/oră
Gratuitatea pe timpul nopții intre orele 20:00-08:00, pe tot timpul anului pe toate zonele, iar în perioada 01 septembrie-31 mai, gratuitatea se acordă și în zilele de weekend și sărbători legale.
Prioritate în atribuirea parcărilor de reședință pentru persoanele care dețin certificate de încadrare în grad de handicap
Reglementarea parcării verzi de la Spitalul Județean în favoarea rezidenților, a personalului medical și a studenților prin stabilirea unor valori ale abonamentelor mai mici (199 lei/luna sau 2000 lei/an), precum și a unui procent de acordare a acestor abonamente, astfel: 40% pentru riverani, 20% pentru personal instituții medicale", a precizat consilierul PNL Mihaela Andrei.