Regele fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, împlinește 60 de ani

Gică Hagi împlinește astăzi, 60 de ani. Este cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Românii l-au idolatrizat pentru tot cee ace a făcut pe terenul de fotbal, iar străinii l-au botezat Maradona din Carpați.

Regele fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, împlinește 60 de ani
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Gică Hagi împlinește astăzi, 5 februarie 2025, 60 de ani. Este cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Românii l-au idolatrizat pentru tot cee ace a făcut pe terenul de fotbal, iar străinii l-au botezat Maradona din Carpați.


Supranumit "Regele fotbalului românesc", fostul mare fotbalist român Gheorghe Hagi s-a născut la 5 februarie 1965, în comuna Săcele, județul Constanța, potrivit "Enciclopediei educației fizice și sportului din România" (Ed. Măiastra, București, 2015, Vol. VI).
Descoperit de antrenorul Iosif Bukossi, a luat contact cu fotbalul profesionist în aprilie 1975, când s-a înscris la Centrul de copii și juniori al echipei Farul Constanța. La 15 ani este selecționat în echipa națională de tineret, iar la 17 ani, în ziua de 11 septembrie 1982, debutează în Divizia A, jucând integral meciul S.C. Bacău-F.C Constanța (3-0).

În 1983, se transferă la Sportul Studențesc, devenind vicecampion al României în sezonul 1985-1986. În ianuarie 1987, trece la Steaua București. Din vara anului 1990, echipa spaniolă Real Madrid își asigură serviciile sale. În 1992 se transferă în Italia, la Brescia Calcio, antrenată la acea vreme de Mircea Lucescu, unde joacă timp de doi ani, pentru ca, în 1994, să ajungă la Barcelona, la solicitarea antrenorului olandez Johan Cruyff. Hagi este printre puținii jucători care au îmbrăcat tricourile celor două mari rivale, Real Madrid și Barcelona.
Din 1996 până în 2001, când își încheie cariera, activează la Galatasaray Istanbul, echipă care în această perioadă obține performanțe remarcabile.
Gică Hagi a debutat la echipa națională pe 10 august 1983, la Oslo, în meciul amical Norvegia - România (1-1), la vârsta de 18 ani. A participat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial: Italia 1990, SUA 1994 - unde a ajuns împreună cu naționala României până în sferturile de finală, și Franța 1998, precum și la trei ediții de Campionat European: Franța 1984, Anglia 1996 și Olanda/Belgia 2000.
După turneul final al CM din Franța - 1998, s-a retras din echipa națională, însă a revenit în 1999, având o contribuție decisivă la calificarea echipei naționale la turneul CE din Belgia-Olanda.
Jucător de geniu, unul dintre cei mai faimoși purtători ai tricoului cu numărul 10 din lume, a fost declarat în noiembrie 2003 ''Jucătorul de aur'' de către Federația Română de Fotbal, respectiv cel mai bun fotbalist român din ultimii 50 de ani. În 2004, o altă legendă a fotbalului mondial, Pele, l-a nominalizat pe internaționalul român, în cadrul unei ceremonii a FIFA, printre cei 125 cei mai valoroși fotbaliști în viață. În 2007, Asociația Statisticienilor în Fotbal l-a inclus, pe locul 35, în topul celor mai buni fotbaliști ai ultimilor 100 de ani.
A jucat de 126 de ori în națională, a înscris 35 de goluri, fiind timp de 16 ani, 10 luni și 20 de zile în slujba tricolorului și purtând de 55 de ori banderola de căpitan. Deține un număr impresionant de prezențe în cupele europene - 95 de jocuri, în care a marcat 32 de goluri.
A fost prezent de 550 de ori în prima ligă a campionatelor României, Spaniei, Italiei si Turciei.
A fost desemnat cel mai bun fotbalist al României în anii 1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999 și 2000 și cel mai bun sportiv al țării în 1994, iar în 1985 și 1986 a fost golgheterul Diviziei A.
Numărul golurilor înscrise de Hagi în campionatul național, de-a lungul celor 223 de meciuri jucate pe prima scenă a fotbalului românesc, s-a ridicat la 141, arată 'Enciclopedia educației fizice și sportului din România'.
A câștigat cu Steaua trei titluri de campion al României (1987, 1988, 1989), două cupe ale României (1987 și 1989) și Supercupa Europei (1987). Cu Galatasaray a cucerit patru titluri ale Turciei (1997, 1998, 1999 și 2000), două cupe ale Turciei (1999 și 2000), Cupa UEFA (2000) și Supercupa Europei (2000). De asemenea, are în palmares două Supercupe ale Spaniei (Real Madrid - 1990, FC Barcelona - 1994).
Din iunie 2001, timp de cinci luni, a fost antrenorul echipei naționale, cu care a jucat barajul pentru calificarea la CM 2002, România fiind eliminată de Slovenia.
Din iunie până în noiembrie 2003, a antrenat formația turcă Bursaspor. Februarie 2004 a marcat venirea sa ca antrenor la echipa Galatasaray Istanbul, câștigând cu aceasta Cupa Turciei 2005, părăsind formația după un an, prin demisie.
A fost manager general al echipei FCU Politehnica Timișoara, în returul campionatului diviziei A 2005-2006, de care s-a despărțit tot prin demisie. La 23 iunie 2007, este numit în funcția de antrenor al echipei Steaua. La 20 septembrie, același an, Hagi își anunță demisia din funcția de antrenor al grupării din Ghencea, deși reușise o calificare în grupele Ligii Campionilor.
În octombrie 2010, Hagi a revenit la conducerea echipei turce Galatasaray, pe care a condus-o până în 2011.
La 6 aprilie 2009, Gheorghe Hagi a prezentat proiectul Academiei de Fotbal ce-i poartă numele, ca o alternativă pentru copii și juniori, care are sediul la Constanța. În cadrul acesteia a funcționat și echipa Viitorul Constanța, care a promovat în 2012 în eșalonul de elită al fotbalului românesc și pe care Hagi a antrenat-o începând cu anul 2014. În sezonul 2016-2017, Viitorul Constanța a fost campioana României, având cel mai tânăr lot dintre competitoarele Ligii I, pe parcursul campionatului evoluând cu 21 de jucători proveniți din propria academie, potrivit www.fcviitorul.ro. În sezonul următor, echipa antrenată de Gheorghe Hagi și-a îmbogățit palmaresul cu alte două trofee interne, Cupa României și Supercupa României.
În iunie 2021, clubul Viitorul Constanța s-a unit cu FC Farul Constanța, noua echipă numindu-se FCV Farul Constanța. Cu Gheorghe Hagi la timona echipei, Farul Constanța a cucerit titlul de campioană a României, în sezonul 2022-2023.
Gheorghe Hagi este Maestru emerit al sportului. A fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor (2000) și cu Ordinul Meritul Sportiv Clasa a II-a (2008).