Raluca Turcan: Pensiile mici vor crește mai mult și se va reduce decalajul
Raluca Turcan a pledat pentru o lege a pensiilor care să reziste zeci de ani și susține că predictibilitatea constă în formula de calcul.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan a pledat pentru o lege a pensiilor care să reziste zeci de ani și susține că predictibilitatea constă în formula de calcul.
„Acum, cerințele din PNRR sunt legate de proiectul pe care noi le-am demarat și am găsit deschidere la Comisia Europeană să susțină această reformă a unui serviciu public vital în România. Nu ne-au cerut ei, ci noi am spus că nu mai putem merge așa cum s-a construit sistemul de pensii în România și că avem obligația și voința să facem reformă. Acest proces are două mari componente. Una legislativă, la care lucrăm și unde pe fond, în calculul pensiilor, intenționăm să găsim o formulă astfel încât să se aibă în vedere toți factorii contributivitate în decursul muncii. În felul acesta, pensiile mici vor crește mai mult, se va reduce decalajul dintre cea mai mică pensie și cea mai mare pensie, încercând să menținem un cuantum sustenabil pentru plata pensiilor pe termen lung în România”, a spus la B1TV.
„Partea tehnică, pe care noi am demarat-o, de asemenea, fără să ne ceară nimeni, constă în digitalizarea tuturor dosarelor de pensii. Noi am început cu propriile noastre resurse, am făcut un soft in-house, am gândit toate detaliile pentru a putea introduce elementele necesare din dosarele de pensii ale oamenilor. Până acum, avem deja aproape 320.000 de dosare evaluate și acest proces va continua în paralel cu pregătirea legii, undeva până la mijlocul anului viitor, astfel încât să putem să digitalizăm în perspectiva, apoi, a impunerii noi formule de calcul a pensiei și să ajungem la recalcularea pensiilor”, a adăugat ministrul Muncii.
Întrebată dacă se poate ajunge la o asemenea predictibilitate, având în vedere că sistemul depinde de cine contribuie, Raluca Turcan a declarat: „Predictibilitatea constă în formula de calcul a pensiilor. Lipsa de responsabilitate a fost că de la an la an se gândeau să mai schimbe condițiile de pensionare și ajungeam ca într-un an oamenii să se pensioneze în anumite condiții, în anul viitor oameni cu aceleași condiții de muncă precum cei care s-au pensionat anterior ajungeau să aibă o altă pensie, ceea ce înseamnă inechitatea. Noi la asta ne referim, nu la aceeași sumă plătită pentru pensie. De ce la noi nu s-ar putea, și în alte țări se poate? De ce în toate țările Uniunii Europene, în materie de pensii, există o predictibilitate pentru minim 20-30, chiar mai mult, 50 de ani? La noi, v-am spus, pensiile au fost, din nefericire, văzute ca instrument politic. Politicienii și-au lăsat o marjă, mai ales în Parlament în ajun de alegeri, și se gândeau, ah, oare cum să mai câștigăm niște voturi din regiunea aceea a țării, hai să băgăm condiții speciale de pensionare, și avem acum regiuni în țară unde sunt condiții speciale de pensionare”, a mai spus ministrul Muncii.