Proiectul privind facilitarea accesului la monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei, adoptat de Senat

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect iniţiat de parlamentari USR, care asigură accesul femeilor la monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei.

Proiectul privind facilitarea accesului la monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei, adoptat de Senat
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect iniţiat de parlamentari USR, care asigură accesul femeilor la monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei, urmând ca investigaţiile necesare să fie efectuate de către furnizori în maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării acestora.

Deputata Oana Ţoiu, co-iniţiatoare a proiectului care modifică articolul IX alineatul (1) din OUG nr. 44/2022, a subliniat, în plen, că acesta a fost determinat de numărul mare de femei însărcinate care nu şi-au făcut analizele recomandate din cauza dificultăţilor financiare, potrivit Agerpres.
"Această propunere legislativă, care vine să asigure accesul gratuit şi prioritar pentru femeile însărcinate, cât şi pe perioada de monitorizare de după naştere, a venit ca urmare a analizelor făcute de organizaţii non-guvernamentale, care ne-au arătat că o treime din femeile însărcinate din România nu şi-au făcut analizele recomandate pe perioada sarcinii şi principalul impediment pe care acestea l-au menţionat au fost dificultăţile financiare. Asta, deşi legea a garantat accesul gratuit la analize pentru femeile gravide, indiferent dacă acestea aveau sau nu aveau statut de asigurat, însă, în practică, foarte multe dintre ele ajungeau la laboratoarele de analiză şi li se spunea că s-a terminat plafonul, că nu mai sunt bani", a explicat Ţoiu.
Conform proiectului de act normativ, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, precum şi monitorizării evoluţiei sarcinii şi lăuziei, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum şi a pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, boală cronică renală sumele contractate cu Casele de asigurări de sănătate se suplimentează după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale.
"Prin această iniţiativă propunem facilitarea accesului la monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei. Patologia oncologică, neurologică, bolile cardiovasculare sau cerebrovasculare, bolile cronice renale beneficiază de acest tip de monitorizare. (...) Astfel, pentru aceste tipuri de patologii există finanţare distinctă, acordată furnizorilor de servicii paraclinice prin acte adiţionale lunare. De asemenea, efectuarea investigaţiilor necesare acestor monitorizări se efectuează de către furnizori în maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării acestora. Propunem ca şi monitorizarea sarcinii să beneficieze de aceste condiţii. (...) Consultaţii în vederea monitorizării evoluţiei sarcinii şi lăuziei: depistarea sarcinii, luarea în evidenţă a gravidei, supravegherea sarcinii şi urmărirea lăuzei. Consultaţiile pentru urmărirea lăuzei la externarea din maternitate şi la patru săptămâni de la naştere se acordă la cabinet şi la domiciliu", se precizează în expunerea de motive a propunerii legislative.
OUG nr. 44/2022 vizează stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.