Primarul Vergil Chițac, un nou atac la adresa presei locale: Eu nu o numesc presă
Consilierul local Florin Cocargeanu a făcut un nou apel pentru ca ședințele de Consiliu Local să aibă loc fizic, într-o sală, pentru ca toată lumea să le poată urmări, inclusiv jurnaliștii.
Astăzi, în ședința de Consiliu Local, care s-a dovedit imposibil de urmărit, din cauza problemelor tehnice, consilierul local Florin Cocargeanu a făcut un nou apel pentru ca aceste întâlniri să aibă loc fizic, într-o sală, pentru ca toată lumea să le poată urmări, inclusiv jurnaliștii. Vergil Chițac, a răspuns în felul următor: „Presă o numiți dumneavoastră, eu nu o numesc presă”.
Iată dialogul dintre cei doi:
Florin Cocargeanu: „Măcar presa aia de care tot vă feriți ar fi în sală”.
Vergil Chițac: „Presă o numiți dumneavoastră, eu nu o numesc presă”.
Florin Cocargeanu: „Îmi pare rău, mi se pare incredibil că ați putut spune așa ceva. Mă refer la toată presa”.
Vergil Chițac: „Aia pe care o aduceți dumneavoastră, la aia m-am referit”.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a spus, în cadrul aceleiași ședințe, că nu își dorește ca ședințele Consiliului Local Constanța să fie organizate în format fizic. A spus că este prea cald și că sala în care s-ar aduna nu are aer condiționat. A mințit: sala unde se desfășurau de obicei ședințele este dotată cu aer condiționat. Oricum, ședințele se pot organiza și în alte spații.
„Nu este vorba de pandemie, este vorba că dă voie codul administrativ din 2019 ca ședințele să fie și în online și apoi este în analiză acest proiect. Am avut alte mai importante de discutat. Acum este cald și nu ne prinde bine ca să ne adunăm toți într-o sală care nu are aer condiționat, hai să așteptăm toamna”, a răspuns primarul Vergil Chițac.
Pe ordinea de zi s-au aflat 31 de proiecte, iar pe ordinea de zi suplimentară, 4. Iată care sunt acestea. La şedinţă sunt prezenţi 26 de consilieri din 27.
1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 19.06.2023;
Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.
2. Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 29.06.2023;
Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.
1. Raport nr. 63692/06.07.2023 al Direcţiei Generale de Asistenţa Socială privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap grav, în perioada ianuarie- iunie 2023;
Proiectul a fost aprobat cu 25 de voturi pentru.
2. Proiect de hotărâre nr. 309/2023 privind aprobarea execuţiei bugetului local pe trimestrul II din anul 2023;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
Proiectul a fost adoptat cu 17 voturi pentru.
3. Proiect de hotărâre nr. 322/2023 privind modificarea HCL nr. 477/2022 pentru aprobarea numărului şi cuantumului burselor aferente anului şcolar 2022-2023 pentru elevii din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 4
Proiectul a fost adoptat cu 17 voturi pentru.
4. Proiect de hotărâre nr. 335/2023 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Primăriei municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 17 voturi pentru.
5. Proiect de hotărâre nr. 336/2023 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi functionare al Primăriei municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.
6. Proiect de hotărâre nr. 319/2023 privind modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică a municipiului Constanţa nr. 116750/10.06.2021 aprobat prin HCL nr. 49/2021, cu modificările şi completările ulterioare;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 25 voturi pentru.
7. Proiect de hotărâre nr. 320/2023 privind aprobarea acordării către societatea Termoficare Constanţa S.R.L a compensării pierderilor induse de prestarea serviciului public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie neacoperite în tarif, aferent perioadei 01.01.2022- 31.12.2022;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.
8. Proiect de hotărâre nr. 316/2023 pentru modificarea HCL nr. 145/2012 privind stabilirea nivelului chiriei pentru unităţile locative modulare din Campusul social „Henri Coandă”;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.
9. Proiect de hotărâre nr. 313/2023 privind aprobarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor în municipiul Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru
10. Proiect de hotărâre nr. 315/2023 privind aprobarea Acordului de cooperare între municipiul Constanţa, judeţul Constanţa din România şi municipiul Bar din Muntenegru;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
11. Proiect de hotărâre nr. 310/2023 privind preluarea în domeniul privat al municipiului Constanţa a imobilelor terenuri identificate cu nr. cadastral 229381 şi 230515, situate în municipiul Constanţa, b-dul Tomis nr. 425, parcela 289, lot 26 şi parcela 287, lot 24;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.
12. Proiect de hotărâre nr. 333/2023 privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului situat în municipiul Constanţa, Şos. Mangaliei nr. 126, amplasat la parterul Scolii nr. 15 “Grigore Antipa”, în suprafaţă utilă de 15 mp, având destinaţia de chioşc alimentar;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Propunerile sunt: Marius Tulică şi Alexandru Nazîru. Ei sunt membrii titulari.
Membrii supleanţi sunt Constantin Nicolae şi Cristian Omocea.
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
13. Proiect de hotărâre nr. 323/2023 privind revocarea dreptului de folosinţă gratuită a Direcţiei generale de asistenţă socială Constanţa asupra imobilului Şcoala Gimnazială nr. 6 situat în municipiul Constanţa, aleea Cameliei nr. 2;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.
14. Proiect de hotărâre nr. 332/2023 pentru modificarea HCL nr. 335/2011 privind transmiterea unor imobile, aparţinând domeniului public al Municipiului Constanţa, din administrarea RAEDPP Constanţa în administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
15. Proiect de hotărâre nr. 331/2023 privind constituirea unui drept de administrare în favoarea Clubului Sportiv Municipal Constanţa asupra imobilului compus din teren în suprafață de 1107,00 mp (din acte ) şi 1213,00 mp (din măsurători) identificat cu nr. cadastral 258762 și construcție - Sală de atletism cu suprafața construită la sol de 1213,00 mp, identificată cu nr. cadastral 258762- C1, situat în muncipiul Constanța, Str. Badea Cârțan, proprietate publică a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.
16. Proiect de hotărâre nr. 330/2023 pentru modificarea şi completarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local din municipiul Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 19 voturi pentru.
17. Proiect de hotărâre nr. 338/2023 privind revocarea dreptului de folosinţă gratuită al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa asupra imobilului situat în municipiul Constanţa, str. Badea Cârţan nr. 3,compus din teren în suprafaţă construită de 913,00 mp, imobil aflat în proprietatea privată a municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
18. Proiect de hotărâre nr. 321/2023 privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Constanţa a unor imobile situate în municipiul Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
19. Proiect de hotărâre nr. 314/2023 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 197 mp, situat în municipiul Constanţa, str. Albastră (fostă str. C.Brătescu) nr. 8A, lot 4, actual str. Albastră nr.8D, proprietatea privată a municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 23 de voturi pentru.
20. Proiect de hotărâre nr. 311/2023 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică, a caietului de sarcini, a fişei de date a procedurii, precum şi a raportului de evaluare ce stabileşte preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţă de 65 mp, situat în municipiul Constanţa, str. Callatis nr. 5, identificat cu număr cadastral 258221, proprietatea privată a municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
21. Proiect de hotărâre nr. 312/2023 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică, a caietului de sarcini, a fişei de date a procedurii, precum şi a raportului de evaluare ce stabileşte preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţă de 49 mp, situat în municipiul Constanţa, str. Voinicului nr. 22, identificat cu număr cadastral 258142, proprietatea privată a municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
22. Proiect de hotărâre nr. 327/2023 privind aprobarea Planului urbanistic zonal- amenajare piaţă urbană zona Gara CF, iniţiator Confort Urban SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
23. Proiect de hotărâre nr. 326/2023 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu - realizare clădire multifuncţională cu sediu firmă, servicii publice, comerţ cu amănuntul, bd. Mamaia nr. 130, investitor Dacia Dental Clinic SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
24. Proiect de hotărâre nr. 328/2023 privind respingerea Planului urbanistic de detaliu - construire imobil S+D+P+5-6E – locuire colectivă cu comerţ la D+P, str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, investitor SC Black Waters SA;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
25. Proiect de hotărâre nr. 325/2023 privind aprobarea documentaţiei necesară pentru delegarea serviciului public de salubrizare pentru activitatea de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare în municipiul Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
26. Proiect de hotărâre nr. 334/2023 privind aprobarea actului adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Constanţa prin concesiune nr. 70717/09.05.2008 încheiat cu societatea Polaris M Holding SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
27. Proiect de hotărâre nr. 337/2023 privind aprobarea devizului general actualizat şi a principalilor indicatori tehnico- economici în etapa Proiect Tehnic (PT) pentru obiectivul de investiţii „Reamenajarea spaţiului public din zona Teatrului Naţional de Opera şi Balet Oleg Danovski”;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3
28. Proiect de hotărâre nr. 329/2023 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de prefezabilitate „Reabilitarea urbană a terenurilor situate în zona Stradela Basarabi din municipiul Constanţa prin amenajarea de locuri de parcare şi spaţii verzi”;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
29. Proiect de hotărâre nr. 324/2023 privind numirea membrilor provizorii în Consiliul de administraţie al societăţii Termocentrale Constanţa S.R.L.
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
30. Proiect de hotărâre nr. 329/2023 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de prefezabilitate „Reabilitarea urbană a terenurilor situate în zona Stradela Basarabi din municipiul Constanţa prin amenajarea de locuri de parcare şi spaţii verzi”;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
31. Proiect de hotărâre nr. 324/2023 privind numirea membrilor provizorii în Consiliul de administraţie al societăţii Termocentrale Constanţa S.R.L.
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
Ordine de zi suplimentară
1. Proiect de hotărâre nr. 340/2023 privind rectificarea bugetului local pe anul 2023;
iniţiator: Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
2. Proiect de hotărâre nr. 341/2023 privind acordarea unui împrumut temporar din bugetul local al municipiului Constanţa către societatea Termocentrale Constanţa SRL;
iniţiator: Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
3. Proiect de hotărâre nr. 342/2023 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Termocentrale Constanţa SRL pentru anul 2023;
iniţiator: Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
4. Proiect de hotărâre nr. 343/2023 privind stabilirea preţurilor de vânzare a energiei termice produse în cele 45 de centrale termice de bloc, 3 centrale termice de cvartal şi de către activul funcţional CET Palas aparţinând unităţii administrativ teritoriale municipiul Constanţa date în administrare societăţii Termocentrale Constanta S.R.L .
iniţiator: Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3.