Primăria Constanța redă strălucirea clădirilor vechi, aflate în administrarea municipalității
Primăria Constanța redă strălucirea clădirilor vechi, aflate în administrarea municipalității. Este vorba despre un amplu program de reabilitare a imobilelor istorice peste care timpul și-a pus amprenta
Unul dintre imobile, situat pe strada C.A.Rosetti, a fost refăcut după modelul din 1908, iar ușa de la intrare, veche de un secol, a fost păstrată și recondiționată.
De anul trecut, de la demararea programului au fost executate lucrări de refacere a fațadelor și acoperișurilor la un număr de 5 clădiri, iar pentru alte 5 a fost finalizată proiectarea, urmând să intre în reabilitare în cel mai scurt timp. Majoritatea imobilelor sunt situate în centrul istoric al orașului, iar odată cu aceste lucrări, Zona Peninsulară va redobândi farmecul de odinioară.
“Împreună cu domnul primar Decebal Făgădău, am făcut o listă a clădirilor care trebuie reabilitate cât mai urgent, 95% dintre ele se află în centrul istoric al orașului. Într-o primă fază am reabilitat un număr de 5 clădiri la care a fost nevoie de lucrări complexe de refacere a fațadelor, tâmplăriei și acoperișurilor, luna viitoare intră în reabilitare alte 4, iar până la sfârșitul anului încă 2. Pentru alte 16 imobile care necesită reparații mai ample suntem la stadiul de licitație pentru proiectare urmând ca anul viitor să intre și acestea în proces de reabilitare”, a declarat directorul RAEDPP Constanța, Florin Gheorghe.
După finalizarea reparațiilor, imobilele care nu sunt locuite vor fi închiriate iar banii rezultați vor fi folosiți pentru reabilitarea altor immobile degradate.