Preşedintele Iohannis efectuează sâmbătă o vizită oficială în Chile
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, sâmbătă, o vizită oficială în Chile, prima de acest nivel în ultimii 10 ani.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, sâmbătă, o vizită oficială în Chile, prima de acest nivel în ultimii 10 ani. Vizita oficială în Chile este a doua etapă a turneului pe care şeful statului îl efectuează în America de Sud.
Sâmbătă, Klaus Iohannis va fi primit de omologul său chilian, Gabriel Boric, la Palatul La Moneda.
Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.
Cu prilejul vizitei va fi semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă între instituţiile responsabile din cele două ţări.
Preşedintele Iohannis va participa şi la un dejun oficial.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita oficială în Republica Chile are ca obiectiv impulsionarea colaborării politice, a schimburilor economice, consolidarea cooperării sectoriale dintre cele două ţări şi încurajarea contactelor interumane.
Pe agenda discuţiilor oficiale dintre cei doi preşedinţi se vor afla stadiul şi perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilităţi de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale şi atragerea reciprocă de investiţii, pe sectoarele de IT, energie, mediu şi agricultură. Situaţiile de urgenţă şi reacţia la catastrofele generate de schimbările climatice vor figura, de asemenea, pe agendă.
Cooperarea în plan multilateral, aspectele legate de climatul de securitate în vecinătatea celor două ţări, consolidarea democraţiei la nivel global, apărarea drepturilor omului şi combaterea schimbărilor climatice, inclusiv educaţia pentru climă, sunt teme care vor fi abordate în discuţiile celor doi şefi de stat.
România va deschide în perioada următoare primul lectorat de limba română din America Latină, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează până pe 26 aprilie un turneu în America Latină. Marţi şi miercuri, şeful statului a efectuat o vizită în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani. Cu acest prilej el s-a întâlnit, la Brasilia, cu omologul său Luiz Inacio Lula da Silva, iar la Rio de Janeiro cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Şeful statului îşi va încheia turneul sud-american cu o vizită oficială în Republica Argentina, prima de acest nivel în ultimii 30 de ani.