Preşedintele Franţei, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu - FOTO

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a fost întâmpinat marţi seară, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, de premierul României, Nicolae Ciucă.

Preşedintele Franţei, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu - FOTO
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a fost întâmpinat marţi seară, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, de premierul României, Nicolae Ciucă.

Emmanuel Macron şi Nicolae Ciucă au urcat apoi în maşini, coloana oficială mergând la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, unde cei doi oficiali s-au întâlnit cu militarii din ţări aliate, dislocaţi la baza din judeţul Constanţa.
La aeroport au fost prezenți mai mulți oficiali, printre care și ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu.

Macron le-a adresat mulţumiri militarilor francezi şi aliaţi prezenţi în România în actualul context internaţional.
"Vreau totodată să mulţumesc Armatei Române pentru cum v-au primit, pentru cooperarea pe care a ştiut să o construiască şi să le mulţumesc tuturor aliaţilor prezenţi, în mod special aliaţilor noştri americani, care sunt reprezentaţi aici şi care joacă un rol esenţial pe flancul de Est al Alianţei", a spus preşedintele Franţei.

El a subliniat importanţa pe care a avut-o reacţia rapidă a aliaţilor din NATO, inclusiv a Franţei, care au desfăşurat forţe suplimentare în ţările de pe flancul estic.
"Deplasându-vă atât de repede (...), aţi contribuit la consolidarea acestui parteneriat, dar şi la clădirea a ceva şi mai preţios între naţiuni şi între armate, încrederea. Şi în mod particular încrederea prietenilor noştri români şi a întreg flancului estic al Europei şi alianţei noastre. Acest lucru este nepreţuit", a subliniat preşedintele Franţei.

Macron s-a referit şi la războiul din Ucraina.
"Nimeni nu ştie să spună ce ne vor aduce următoarele săptămâni, următoarele luni. Vom face totul pentru a continua să stopăm efortul de război al Rusiei, să-i ajutăm pe ucraineni şi armata lor şi să continuăm negocierile", le-a mai transmis Emmanuel Macron militarilor aliaţi aflaţi la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

„Am avut plăcerea de a-l primi pe preşedintele francez Emmanuel Macron în România. Bun venit, domnule preşedinte! Încă o dată, un mare mulţumesc Franţei pentru prezenţa militară în România, în cadrul forţei de reacţie rapidă a NATO”, a transmis Nicolae Ciucă, marţi seară, într-un mesaj pe pagina de Twitter a Guvernului.


Șeful statului francez va fi primit miercuri la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu de omologul său român, context în care cei doi „vor avea convorbiri oficiale și se vor întâlni cu militarii români, francezi și din celelalte țări aliate care se află pe teritoriul României în cadrul efortului aliat de întărire a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în contextul deteriorării situației de securitate din cauza agresiunii ilegale a Federației Ruse împotriva Ucrainei”, spunea marți dimineață Administrația Prezidențială.

„Vizita Președintelui Franței are loc pe fondul unui dialog politic bilateral intens și în cadrul amplu oferit de Parteneriatul Strategic dintre cele două țări, precum și de cooperarea strânsă în plan european și internațional. La acestea se adaugă și decizia recentă a Franței de a fi națiune-cadru pentru Grupul de luptă aliat din țara noastră și de a participa cu trupe la acesta”, mai preciza Președinția.

Klaus Iohannis și Emmanuel Macron vor discuta și despre modalitățile pentru a consolida în continuare Parteneriatul Strategic româno-francez, reînnoit în 2018, respectiv a Declarației Politice aferente, ale cărei direcții de dezvoltare au fost detaliate în cadrul Foii de Parcurs semnate în 2020.
„Aderarea României la spațiul Schengen și implicarea sa activă în protejarea frontierei externe a Uniunii Europene va fi, totodată, abordată în cadrul discuțiilor. O atenție deosebită va fi acordată coordonării pozițiilor celor două state în pregătirea reuniunilor Consiliului European de la Bruxelles, precum și a Summit-ului NATO de la Madrid, care vor avea loc în a doua parte a lunii iunie”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Nu în ultimul rând, Președinția României menționa că „un subiect prioritar pe agenda întâlnirii va viza evoluția situației de securitate din regiune și efectele multiple ale războiului din Ucraina, alături de susținerea acordată Ucrainei și refugiaților ucraineni, precum și propunerile legate de reconstrucția acestei țări”.
„Cei doi șefi de stat vor discuta despre sprijinirea în continuare a Republicii Moldova, care se confruntă cu numeroase provocări generate de efectele agresiunii ruse în Ucraina, inclusiv prin continuarea eforturilor de asistență prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, creată la inițiativa României, Franței și Germaniei în luna aprilie. Cererile de acordare a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, precum și sprijinul concret pentru integrarea europeană a acestora vor figura, de asemenea, pe agendă”, mai spunea Administrația Prezidențială.