Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis de judecătorii din Constanța

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea pelerinajului de Sfântul Andrei.

Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis de judecătorii din Constanța
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Judecătorii din Constanța au decis să mențină interdicția impusă de autoritățile locale cu privire la organizarea pelerinajului la Sfântul Andrei. Decizia e definitivă. Cu toate acestea, ÎPS Teodosie cheamă toţi preoţii din judeţul Constanţa la Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei, solicitând totodată ca toate bisericile să rămână deschise pe 30 noiembrie pentru rugăciune individuală.

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 30 noiembrie, a pelerinajului la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, din localitatea Ion Corvin.
Hotărârea Tribunalului Constanţa poate fi atacată prin recurs, în termen de cinci zile de la pronunţare.
"Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 27.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", este soluţia pe scurt a instanţei.
Pe 25 noiembrie, Tribunalul Constanţa a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului de suspendare a hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care interzice participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.
„Vreau să menționez faptul că atât slujbele, în această perioadă, indiferent de cultul religios, cât și pelerinajele sunt permise conform legislației în vigoare, dar ele sunt grevate de anumite măsuri și de anumite restricții care au rolul de a ne ține departe de spitale și de suferință. 
Astfel, dacă tot s-a recurs în lupta asta mediatică la argumente constituționale, aș putea menționa și eu art. 22 din Constituție în care se spune că dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanelor sunt garantate. Tocmai asta încercăm și noi să facem la nivelul județului Constanța. 
Să ne asigurăm că cetățenii județului Constanța pot în continuare să-și desfășoare viața într-un mod cât mai aproape de normal, fără să îngroașe rândurile celor care așteaptă în Unitățile de Primiri Urgențe sau ale celor care așteaptă acasă ambulanțele pentru a le fi prelevate testele.
Prevederile, inclusiv ale Hotărârii 72 la care ați făcut mențiune ca fiind în momentul de față pe rolul unei instanțe, cât și prevederile HG nr. 967/2020, prevederi aplicabile pe întregul teritoriu național, sunt destule în această privință”, a declarat pentruLibertatea, prefectul Constanței, Silviu Iulian Coșa.
Prefectul le-a transmis un mesaj românilor care nu sunt din localitatea Ion Corvin: „Apel la responsabilitate și la faptul că trebuie să înțeleagă că suntem într-o situație epidemiologică deosebită și trebuie să respectăm reglementările existente în această stare de alertă, chiar în stare de carantină pentru 11 din localitățile județului Constanța, pentru că aceste măsuri au tocmai rolul de a ne menține sănătoși și chiar în viață. Este necesară asigurarea unui grad de liniște și de netulburare a ordinii publice. Se va proceda și la legitimarea oamenilor care vor participa la manifestările respective. Cine nu este din localitatea Ion Corvin riscă să facă drumul înapoi. Nu putem aprecia, în momentul de față, numărul participanților astfel încât să știm dacă vor putea fi identificați și verificați cu toții, dar regulile sunt destul de clare în momentul de față”, a mai spus prefectul Silviu Iulian Coșa.
Arhiepiscopia Tomisului ceruse la Tribunalul Constanţa anularea unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzicea ca la pelerinaje să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde se desfășoară. Solicitarea a fost, însă, respinsă.