Neversea, Queen of Festivals și Naţionala Feminină de Fotbal și-au unit forțele într-un parteneriat strategic
Neversea Festival și Federația Română de Fotbal, prin Naționala Feminină de Fotbal a României, inițiază un parteneriat strategic, Womens Models = Neverseen Power.
Neversea Festival și Federația Română de Fotbal, prin Naționala Feminină de Fotbal a României, inițiază un parteneriat strategic, Women’s Models = Neverseen Power, care pune bazele unei echipe unite de profesionalism, pasiuni și valori comune.
Având în vedere că festivalul Neversea devine din acest an Queen of Festivals și va primi o infuzie de energie feminină în tot ceea ce înseamnă line-up, experiențe și campanii dedicate ale partenerilor, asocierea cu Naționala Feminină de Fotbal a României a venit într-un mod cât se poate de natural.
În acest an, toți headlinerii festivalului Neversea vor primi tricourile echipei naționale de fotbal a României cu numele jucătoarelor și cu un mesaj de susținere pentru toate femeile din industria sportivă, de entertainment și nu numai. Tot începând cu acest an, Neversea își asumă misiunea de a crește procentul de femei artiste din festival. De asemenea, anul acesta, în fiecare zi, la fiecare scenă, va fi cel puțin câte o artistă inclusă în line-up.
Scopul de a susține femeile de ieri și de azi, din toate domeniile, este unul asumat și de Naționala Feminină de Fotbal a României, care în 2023 a demarat campania „Modele de Femeie”. Iar dacă în 2023 campania își propunea să normalizeze prezența femeilor în fotbal, ca o continuare firească, scopul celei din acest an este normalizarea susținerii lor. Modele de femeie 2024 prezintă: ALBUM DE FAMILIE cu file de poveste din copilăria jucătoarelor, ce au luat naștere prin susținerea avută din partea părinților, a fraților și a surorilor, a bunicilor, a colegilor din curtea școlii sau a profesorilor. Însă este loc de mai bine, tocmai de aceea ele au nevoie de încurajările suporterilor și în prezent, dar și la viitoarele meciuri.
“Ne-am unit forțele cu Naționala Feminină de Fotbal, pentru că știm cât este de important ca femeile să fie văzute, susținute, auzite, oricare ar fi domeniul în care activează. La Neversea ne-am propus să creștem procentul de femei artiste în line-up până în 2030 până la 50%, dar ne-am și asumat că de anul acesta să avem cel puțin câte o artistă la fiecare scenă în fiecare zi. Suntem alături de Naționala Feminină de Fotbal a României, le apreciem rezultatele și eforturile. Suntem convinși că așa cum Neversea a pus numele țării noastre pe harta globală a evenimentelor, la fel și Naționala Feminină de Fotbal ne reprezintă cu mândrie peste tot în lume”, a declarat Ioana Chereji, Head of Communication UNTOLD UNIVERSE.
„Ne bucurăm să ne unim forțele cu Neversea în acest demers atât de important pentru noi, de a susține femeile din orice domeniu – indiferent că vorbim despre scena unui festival sau scena fotbalistică. Prin poveștile jucătoarelor Naționalei Feminine ne-am dorit să inspirăm și să arătăm cât de importantă este susținerea atunci când ești copil și vrei să-ți urmezi pasiunea. Sperăm că, aducând aceste modele de inspirație pe scena Neversea, vom scrie împreună o poveste cât mai memorabilă, despre toate femeile care ne reprezintă pe cele mai importante scene ale lumii muzicale, fotbalistice și nu numai”, a spus Iulia Niculae Cuciurean, Head of Marketing al Federației Române de Fotbal.
Neversea, Queen of Festivals, le are anul acesta în lineup pe cele 4 regine ale muzicii românești: INNA, Antonia, Delia și Alina Eremia vin pe scena celui mai mare festival pe o plajă din Europa. Dacă INNA și Delia au mai fost în alți ani pe Neversea Beach, pentru Antonia și Alina Eremia este o premieră.
Pe lângă artistele românce, fanii Neversea se vor întâlni și cu Maluma, Mahmut Orhan, G-Eazy, Bebe Rexha, Steve Aoki, Don Diablo, Salvatore Ganacci și mulți alții care vor fi anunțați în perioada următoare.
Cele patru apusuri și patru răsărituri de la Neversea sunt așteptate de fanii festivalului în fiecare vară, momente în care își promit că vor dansa și vor cânta alături de artiștii favoriți. În cele 5 ediții de festival, peste 1.2 milioane de iubitori Neversea s-au bucurat de experiența memorabilă de la malul mării.
Neversea, the Queen of Festivals, promite cea mai caliente ediție de până acum datorită celor peste 150 de artiști, experiențelor pregătite în festival și momentelor unice create de cel mai mare festival de pe o plajă din Europa. Începând din această ediție, mesajul pe care vor să-l transmită organizatorii este acela de a deveni, fiecare dintre noi, cea mai autentică variantă a noastră. Acest lucru înseamnă că, la Neversea, în cele patru zile, poți să fii cine vrei să fii fără bariere și fără prejudecăți. Neversea va primi o energie feminină care se va regăsi începând de la line-up, campanii, parteneri și experiențe în festival.
Deși Naționala Feminină de Fotbal împlinește anul acesta 34 de ani de la înființare și sunt peste 100.000 de fete şi femei înrolate în cluburi mixte și feminine din toată țara, față de aproximativ 330 de participante câte erau la începutul anilor ’90, jucătoarele noastre încă se lovesc de stereotipuri de gen și misoginism. De aici a pornit nevoia campaniei „Modele de Femeie”, lansată în septembrie 2023. Naționala Feminină de Fotbal a României reunește jucătoare care evoluează la cel mai înalt nivel, în campionate din Danemarca, Italia sau Belgia, dar și cele mai valoroase fotbaliste din campionatul României. În prima parte a campaniei „Modele de Femeie”, jucătoarele naționalei au jucat un rol activ în promovarea mesajului de normalizare a prezenței femeilor în fotbal și oriunde și au împărtășit poveștile lor personale despre provocările și succesele din cariera lor în fotbal.
Dacă din punct de vedere al cifrelor, avem cel mai mare număr de jucătoare înrolate, acum luptăm împreună pentru a crește vizibilitatea și calitatea fotbalului feminin, pentru a îmbunătăți infrastructura; nu singure, ci cu susținerea fanilor. Dacă anul trecut normalizam prezența femeilor în fotbal, a venit timpul să normalizăm susținerea lor.
Neversea are loc între 4-7 iulie 2024 la Constanța.
Până în iulie 2024, Naționala Feminină a României joacă în preliminariile pentru Campionatul European – WEURO 2025.