Misiunea în Marea Ionică a navei hidrografice Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu, încheiată cu succes

Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” a acostat vineri, 9 aprilie, în portul militar Constanța, raportând „Misiune îndeplinită!”.

Misiunea în Marea Ionică a navei hidrografice Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu, încheiată cu succes
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” a acostat vineri, 9 aprilie, în portul militar Constanța, raportând „Misiune îndeplinită!”, în urma participării la Exercițiul multinațional de luptă contra minelor „Ariadne 21”, organizat de Forțele Navale Elene, în zona maritima adiacentă portului grecesc Patras de la Marea Ionică. Timp de aproape trei săptămâni, nava militară românească a parcurs peste 1.800 de mile marine și a tranzitat strâmtorile Bosfor și Dardanele, în ambele sensuri.

Acțiunile desfășurate pe mare, în comun cu aliații din Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Spania și Turcia, au reprezentat pentru echipajul românesc o oportunitate reală de perfecționare a nivelului de pregătire în domeniul luptei contra minelor marine, constituind un bun prilej de creștere a nivelului interoperabilității dintre Forțele Navale Române și cele partenere NATO. 

Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” este o platformă navală specializată în cercetarea hidrografică subacvatică și realizarea suportului informațional integrat, are un echipaj format din 46 de militari și este comandată de locotenent-comandorul Toma Laurențiu; pentru participarea la misiune, la bord a fost ambarcată și o grupă de scafandri de luptă EOD (Explosive Ordnance Disposal), cu un dispozitiv AUV, echipament specific pentru căutarea, descoperirea și identificarea contactelor submarine.

 Participarea marinarilor militari români la Exercițiul „Ariadne 21” reprezintă încă o dovadă a modului de acțiune a Forțelor Navale Române pentru consolidarea  măsurilor de apărare colectivă și dezvoltarea capacitații de adaptare a forțelor aliate la schimbările mediului de securitate din flancul sud-estic al zonei de responsabilitate.