Ministrul Radu Oprea: Starea plajelor nu este la nivelul pe care ni l-am fi dorit
Starea plajelor nu este la nivelul pe care ni l-am fi dorit și aici am fost foarte politicos. Nu cred că este regulă faptul că nu este încă încheiată licitația pentru plaje, a declarat ministrul Turismului, Radu Ștefan Oprea.
Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan – Radu Oprea, a efectuat astăzi o vizită la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, organizat la Pavilionul Expozițional din Constanța și adresat organizațiilor cu activitate în domeniile HORECA.
În urma discuțiilor pe care ministrul Turismului, Radu - Ștefan Oprea le-a avut, zilele acestea, cu antreprenorii din turism, acesta va avea un demers legislativ pentru ca plajele să fie închiriate pentru o perioadă de zece ani. Ministrul speră ca va fi ultimul an în care plajele vor fi neamenajate în prag de vară, odată cu schimbarea legislației care va permite închirierea suprafețelor de nisip pe o perioadă mai lungă, nu doar pentru un sezon.
"Am ascultat punctul de vedere al antreprenorilor și vrem să venim la o durată a închirierii pentru zece ani a plajelor. Însă, în zece ani pot construi o poveste de succes pentru plaja mea, astfel ca turiștii să îmi vină, la un preț mai mic, pe această plajă, pentru doi, cinci sau zece ani. Voi avea tot interesul să am servicii de calitate la prețuri corecte. O perioadă scurtă de timp duce la scumpiri și servici mai proaste", a declarat ministrul Turismului, Radu Ștefan Oprea.
Litoralul românesc încă nu este pregătit în totalitate să își primească turiștii. Este concluzia ministrului Turismului, Radu Ștefan Oprea, aflat, astăzi, la Constanța.
“Starea plajelor nu este la nivelul pe care ni l-am fi dorit și aici am fost foarte politicos. Nu cred că este regulă faptul că nu este încă încheiată licitația pentru plaje, avem un raport al autorității de control din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului asupra stării plajelor. Pentru mine, ca ministru al Turismului nu este unul mulțumitor, de aceea voi fi în contact, cum sunt deja, cu ministrul Mediului, cu domnul Fechet pentru a vedea cât de repede se poate încheia această licitație care este organizată de către Apele Române”, a declarat ministrul Turismului, Radu Ștefan Oprea.
Totodată, acesta a subliniat importanța pe care poate avea promovarea în ceea ce privește turismul românesc.
„Ceea ce mă interesează ca ministru al turismului este să avem tot acest pachet de servicii bune pentru turiștii români și pentru turiștii străini, pentru că trebuie să pot spune o poveste atunci când fac partea de promovare a turismului românesc internațională. Trebuie să poți spune o poveste care să atragă turiști și care să fie spusă la rândul lor de către turiștii care vin în România, astfel încât să avem mai mulți turiști anul viitor”, a mai adăugat Ștefan Radu Oprea.
De asemenea, ministrul a vorbit despre anumite strategii care pot ajuta turismul românesc să se dezvolte din ce în ce mai mult, iar perioada sezonului estival să se mărească.
„Ne gândim cum facem să creștem perioada sezonului turismului de eveniment spre exemplu sau lucrurile care generează servicii și atracții pentru turiști. (…) Trebuie să venim cu sprijin din punct de vedere legislativ. Au fost mai multe cazuri pe atunci în discuție cum ar fi partea de tele-schi de pe lac care nu poate funcționa în acest moment pentru că există un vid legislativ. Bineînțeles că trebuie să respectăm legea, dar lucrul acesta nu îl stabilesc eu. Și eu mă uit la deciziile pe care și le aștept ca la fel ca dumneavoastră, la deciziile pe care aceste instituții ale statului român le vor lua”, a precizat ministrul.
Timp de trei zile, evenimentul de la Constanța reunește peste 120 de participanți, mai exact, antreprenori din industria ospitalității. Scopul târgului, aflat la cea de-a doua ediție, este facilitarea contactelor între întreprinzătorii care activează în domeniul furnizării de bunuri și servicii și agenții economici care activează în sectorul HoReCa. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Ștefan Oprea, a vorbit şi despre Programul de finanțare Start-Up Nation 2024. El a explicat că are un anumit specific dat de programul Educație și Ocupare, și că va fi împărțit în două etape, iar prima va începe în luna iunie.
“Prima de formare profesională, care va debuta în iunie cu înscrierea pe platformă a companiilor care pot face formarea aceasta profesională cu niște cursuri scurte pentru antreprenori, pentru a ști mai bine cum să-și întocmească planurile de afaceri, este o condiționare din fondurile europene și atunci, indiferent dacă ai studii sau nu ai studii de specialitate, va trebui să faci aceste cursuri scurte, ca apoi, în toamnă, să putem da drumul la partea de proiecte pe fondurile europene, însă ne propunem de data aceasta să mărim de la 200.000 la 250.000 lei alocația financiară nerambursabilă”, a mai spus ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Ștefan Oprea.
Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2024 (TIMM 2024) a fost organizat în scopul promovării spiritului antreprenorial, stimulării dezvoltării afacerilor şi ocupării forţei de muncă îndomeniile HORECA și a avut ca obiectiv facilitarea contactelor între întreprinzătorii care activează în domeniul furnizării de bunuri și servicii pentru sectorul HORECA și agenții economici care activează în acest sector, precum și creșterea numărului întreprinzătorilor de succes și îmbunătățirii performanțelor economice.