Mihai Lupu: Cei patru ani de mandat la CJC au fost cei mai dificili și provocatori ani din cariera mea

Președintele CJC Mihai Lupu a făcut o declarație de presă în care reflectat asupra anilor dificili și provocatori petrecuți în funcție, subliniind lecțiile învățate și realizările obținute în această perioadă.

Mihai Lupu: Cei patru ani de mandat la CJC au fost cei mai dificili și provocatori ani din cariera mea
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Mandatul actualei conduceri a Consiliului Județean Constanța a ajuns la final. După ședința de astăzi a CJC președintele Mihai Lupu a făcut o declarație de presă în care reflectat asupra anilor dificili și provocatori petrecuți în funcție, subliniind lecțiile învățate și realizările obținute în această perioadă.

„Cei patru ani în care am fost președintele Consiliului Județean Constanța au fost, fără îndoială, printre cei mai dificili și provocatori ani din cariera mea. Am învățat să mă bazez pe oamenii cu adevărat valoroși, să identific loialitatea adevărată și să nu îmi plec capul în fața nedreptăților. A fost nevoie de multă muncă și de multe sacrificii pentru a aduce județul Constanța mai aproape de ceea ce merită să fie. Nu am renunțat niciodată la angajamentele pe care mi le-am asumat față de acest județ. Am luptat să ducem proiectele la bun sfârșit, să modernizăm infrastructura, să îmbunătățim condițiile din spitale și să facem investiții reale în educație și turism. Sunt foarte mândru de cel mai important proiect al Consiliului Județean, și anume „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa” – PNRR. Am încredere că în următorii ani, acest proiect își dovedi pe deplin utilitatea, oferind servicii medicale de înaltă calitate și contribuind semnificativ la asigurarea unui viitor mai sănătos pentru generațiile următoare. Am reușit să readucem pe scena culturală Festivalul de la Mamaia și alte evenimente de amploare, care au revitalizat viața culturală locală. De asemenea, Muzeul de Artă Populară, cu patrimoniul său valoros, a fost integrat în subordinea Consiliului Județean, asigurându-i astfel o mai bună administrare și conservare”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
Mihai Lupu a discutat și despre progresele realizate în infrastructură și în sectorul social.
„La capitolul infrastructură, am realizat progrese remarcabile. Reabilitarea drumurilor județene a fost una dintre prioritățile noastre, iar rezultatele sunt vizibile în întreaga regiune. În paralel, spitalele și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au dus la bun sfârșit misiuni extrem de dificile, cu resurse limitate, dar cu o determinare ieșită din comun. În sectorul asistenței sociale și al protecției copilului, am realizat investiții majore și am finalizat proiecte vitale pentru bunăstarea celor vulnerabili.
Am reușit și transformarea regiei de drumuri județene în societate comercială, cu tot ce înseamnă acest lucru și anume aducerea unei entități care în trecut s-a luptat cu insolvența, la nivel de competitivitate pe piața liberă din domeniu. Uneori, termenele și planurile au trebuit ajustate, alteori a trebuit să lucrăm cu resurse limitate și să ne adaptăm rapid la schimbări legislative sau economice. Dar, în fața oricărei provocări, am rămas hotărât să găsesc soluții. Am restaurat și modernizat obiective ale patrimoniului nostru cultural și istoric, uitate mult timp, dar de o importanță inestimabilă pentru identitatea noastră. Mormântul pictat Hypogeu va putea fi vizitat în curând, Edificiul Roman cu Mozaic este aproape de finalizare și multe alte proiecte culturale și istorice au fost repuse pe agenda comunității noastre.
Este drept, am făcut și greșeli, dar nu le-am ascuns, mi le-am asumat și am plătit pentru ele. Cu bune, cu rele, cu realizări, dar și eșecuri, mi-am dus misiunea la capăt. Nu am reușit tot ce mi-am dorit să fac, dar sper că am reușit să nu îi dezamăgesc pe cetățenii acestui județ.
Fiecare drum modernizat, fiecare spital dotat cu echipamente moderne, fiecare proiect cultural finalizat reprezintă dovada că munca mea nu a fost în zadar. Las în urmă un județ mai puternic și mai pregătit pentru viitor, chiar dacă drumul nu a fost niciodată lin”, a subliniat Mihai Lupu.
Președintele Consiliului Județean a concluzionat discursul său cu un mesaj de optimism și susținere și i-a oferit sprijin noului președinte, căruia i-a transmis urări de succes.
Florin Mitroi, noul președinte al Consiliului Județean Constanța, va primi o moștenire administrativă pe care am construit-o cu multă muncă, dar și lecții dureroase pe care sper să nu le repete. Florin, știu că ai resursele și ambiția de a duce județul mai departe. Învață din greșelile mele, să nu cazi în capcana încrederii nejustificate și fii mereu vigilent în fața celor care își urmează doar propriile interese. Îți doresc succes în acest drum dificil, dar atât de plin de satisfacții. Dacă vei avea nevoie de sprijin, de informații sau de un sfat, să știi că sunt aici, gata să colaborez pentru binele comunității noastre. Dincolo de orgolii și diferențe, rămâne responsabilitatea noastră comună de a face din Județul Constanța un loc mai bun.”, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.