Medicul Sorin Rugină, este primul constănțean care s-a vaccinat anti-COVID
Primul medic care s-a vaccinat duminică, 27 decembrie, a fost prof.univ.dr. Sorin Rugină, fostul rector al Universității Ovidius din Constanța.
Medicul Sorin Rugină este primul constănţean imunizat. Din primul flacon au fost vaccinaţi prof.univ.dr. Sorin Rugină, dr. Claudia Cambrea, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, dr. Irina Magdalena Dumitru, medicul şef al Secţiei clinice II Adulţi, dr. Simona Diaconu şi asistenta Florentina Lascu.
Primii constănţeni au fost imunizaţi în data de 27 decembrie, prima zi de vaccinare europeană. Discutăm despre angajaţii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanța, unitate unde a fost amenajat primul centru de vacinare din Constanța. Aproape 200 de cadre medicale vor fi imunizate de duminică și până marți.
Aproximativ 60 de cadre medicale se vor vaccina împotriva COVID-19, duminică, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, a declarat coordonatorul acţiunii ce se derulează la centrul de vaccinare organizat la respectiva unitate sanitară, dr. Florin Rugină.