Măsuri economice propuse de Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău

Decebal Făgădău anunță facilități fiscale pentru mediul economic și scăderi de venituri pentru funcționarii publici.

block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă susținută de primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, cu privire la măsurile economice propuse pentru anul 2020: 

  • Am convocat Consiliul local municipal într-o ședință ordinară în ultima zi a lunii iunie, pentru că trăim un an dificil în care se schimbă prioritățile și se reașază bugetele.
  • Cheltuielile nostre au crescut anul acesta, am alocat sume importante Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, cel care a fost în linia întâi în lupta contra COVID-19, iar colegii noștri de acolo au avut rezultate remarcabile.
  • Probabil că ați auzit aproape zilnic că greutatea acestei crize a stat doar pe umerii sectorului privat. În realitate, lucrurile nu stau așa, iar cei din echipa mea au fost acolo zi și noapte, atât în starea de urgență, cât și în starea de alertă și au asigurat servicii publice de calitate.
  • Vin acum în fața dumneavoastră cu vești bune pentru operatorii economici din municipiul Constanța și vești proaste pentru colegii mei, funcționarii publici din aparatul meu de specialitate.
  • Dragi colegi, în perioada 1 iulie – 31 decembrie, vă vor scădea veniturile, pentru că voi lua o serie de măsuri:
  1. Sporul de 15% se suspendă;
  2. Tichetele de vacanță de 1.450 de lei pentru fiecare angajat nu se mai acordă în anul 2020;
  3. Blocăm posturile, nu mai angajăm pe nimeni;
  4. Blocăm promovările. Nu mai promovează nimeni nici în grad, nici în treaptă;
  5. Suspendăm cursurile pentru formarea profesională. Întregul buget dedicat acestora va fi mutat în economii;
  6. Nu vom mai acorda bonificații persoanelor care lucrau cu fonduri europene și, în acest fel, 2 milioane de lei vor merge tot în economii. 
  • Pentru firmele constănțene, pentru operatorii economici din orașul nostru, am pregătit o serie de facilități fiscale pe care le voi detalia în continuare:
  • Pentru că turismul reprezintă o ramură importantă din economia orașului nostru, pentru operatorii din această sferă de activitate, îi anunț că pentru anul 2020 se suspendă plata taxei de dezvoltare și promovare a turismului. Cei care au platit-o deja pot solicita restituirea sumelor printr-o simplă cerere;
  • Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, de pe 15 martie și până la sfârșitul anului, este redusă cu 99%. Sectorul de alimentație publică a avut mult de suferit pentru că a fost închis pe perioada ordonanțelor militare. Îndemn toți operatorii de alimentație publică să deschidă terase și vor plăti un preț simbolic. Această reducere de 99% înseamnă, în stațiunea Mamaia, mai puțin de 1 leu pe lună, iar în oraș, chiar mai puțin decât atât. Avem și câteva condiții: să nu încurce circulația pietonală, să respecte regulile de curățenie, să igienizeze domeniul public sau privat pe care îl ocupă și, mai ales, să asigure condiții clienților, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță; 
  • Reducem cu 50% impozitul pe clădiri datorat pentru anul 2020, pentru clădirile proprietate a persoanelor fizice sau juridice, care au o destinație nerezidențială;
  • Anulăm pentru 2 luni plata taxei aferente acelorași clădiri cu destinație nerezidențială;
  • Un alt sector care a avut de suferit, pentru că nu a mai avut clienți, este sectorul publicitar. În perioada 15 martie și până la sfârșitul anului, pentru toate panourile sau spațiile publicitare goale, care nu au mai avut clienți, nu se plătește nimic. Se plătește în continuare taxă doar pentru suprafețele ocupate, acolo unde există relații comerciale sau contracte cu partide politice și candidați;
  • Pentru campaniile umanitare, în aceeași perioadă, 15 martie – 31 decembrie, nu se plătește niciun leu;
  • Tot în pachetul de facilități intră și scutirea de la plata accesoriilor pentru cei care înregistrează debite la 31 martie 2020, la Serviciul Public de Impozite și Taxe, și care achită datoria de bază, debitul principal, până la 15 decembrie 2020. Și anul trecut am avut o hotărâre asemănătoare, pentru că înțelegem că în această perioadă atât constănțenilor, persoane fizice, cât și agenților economici, le este foarte greu. 
  • Mă așteptam la mai multe măsuri de la autoritatea centrală, dar este evident că anul acesta operatorii economici vor simți sprijinul substanțial al autorității locale, adică al nostru, al constănțenilor.

Sper ca aceste vești, proaste pentru colegii mei din sectorul public dar bune pentru operatorii constănțeni, să fie privite ca pe o echilibrare firească a unui demers comun de repornire a economiei orașului nostru.