Laura Vicol: Mi s-a pus ștampilă și etichetă de Nordis. O să aveți mari surprize.
Fosta deputată PSD Laura Vicol a declarat miercuri, la sediul Curții de Apel București, că nu a făcut niciun denunț și a anunțat că vor fi mari surprize.
![Laura Vicol: Mi s-a pus ștampilă și etichetă de Nordis. O să aveți mari surprize.](https://www.tomis.press/uploads/images/202502/image_750x_67a374eea8687.jpg)
Fosta deputată PSD Laura Vicol a declarat miercuri, la sediul Curții de Apel București, că nu a făcut niciun denunț și a anunțat că vor fi mari surprize.
"Nu am făcut niciun denunț. Eu merg cu adevăr și dreptate. Sunt avocat și voi fi avocat. (...) După 20 de ani de avocatură, am sperat că, dacă intru în politică, pot să schimb ceva. Prietenii, cu siguranță, i-am ales greșit. Pentru clienții Nordis, nu sunt păgubiți. De luni, dacă nu știau, trebuia să înceapă predarea apartamentelor celor 700 de proprietari. Nu s-a putut face acest lucru, pentru că la DIICOT s-au ridicat calculatoarele firmei, absolut tot, la adunarea creditorilor, de mâine sau de poimâine, urma să fie săptămâna aceasta, trebuiau să fie anunțați, pentru că existau bani în contul firmei, trebuiau să înceapă lucrările de amenajare pentru celelalte. În acest moment totul este blocat. Eu vă zic doar un lucru: apăsați pe un buton - plătiți la străini, deschideți robinetul de apă - plătiți la străini, tot ce este românesc trebuie distrus", a declarat Vicol.
Ea spune că nu a primit cu dispreț pe nimeni, așa cum a fost catalogată de procurori, și că a făcut multe donații.
"Soțul meu mi-a dat bani și am recunoscut acest lucru. Jumătate din salariu, se poate verifica, a fost donat - operații copii, toți pe cei pe care i-am ajutat îi aștept să dea declarații public. Dacă nu, oricum îi voi cita eu ca martori. (...) Cine mă cunoaște știe ce fel de om sunt. În viața vieților mele n-am privit cu dispreț pe nimeni, nici măcar pe cei care mi-au făcut rău", a explicat ea.
La finalul declarației, Vicol i-a amenințat că îi acționează în instanță pe jurnaliștii de la Recorder.
"Mi s-a pus ștampilă și etichetă de Nordis. Avocata interlopilor, infractorilor, aia e. Toată lumea mi-a pus etichetă de Nordis, începând cu Recorder-ul, mână în mână cu cei care au plătit articolul să apară. O să aveți mari surprize. Am foarte multe probe în acest sens, dar toate sunt în plângerile care sunt deja făcute. Am făcut multe plânge. O să vedeți ce se întâmplă", a mai spus Vicol.
Întrebată dacă vrea să scape denunţându-l pe Marcel Ciolacu, Laura Vicol a răspuns: ”Cu ce să-l denunţ pe Marcel Ciolacu? (..) Nu am făcut niciun denunţ, eu merg cu adevărul şi cu dreptate înainte. Am fost avocat, sunt avocat şi voi fi avocat”.
De asemenea, Vicol a mai fost întrebată dacă, marţi seara, după ce a expirat mandatul de reţinere, s-a gândit să fugă din ţară.
"Niciodată nu o să fug şi întotdeauna voi sta aici. Am fost plecată o singură dată sau de două ori din ţară de când sunt aceste abuzuri asupra noastră şi a firmei şi m-am întors în ţară de fiecare dată. Am copiii aici, sunt copiii la şcoală. Am doi copii minori care mi-au rămas cu mama mea de 71 de ani", a mai declarat Laura Vicol.
Curtea de Apel București se va pronunța miercuri seară pe solicitarea DIICOT privind arestarea preventivă a celor 11 persoane reținute de DIICOT în dosarul Nordis, printre care fosta deputată PSD Laura Vicol și soțul său, Vladimir Ciorbă, principalul acționar al companiei imobiliare. Amintim că Laura Vicol, Vladimir Ciorbă și ceilalți nouă suspecți sunt în libertate, după ce ordonanțele de reținere au expirat.