Iohannis: Doar prin vaccinare vom putea pune capăt acestei crize sanitare
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, marţi, mai mulţi voluntari din echipele de acordare a primului ajutor în caz de situaţii de urgenţă cu Ordinul Meritul pentru promovarea drepturilor omului şi angajament social.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, marţi, voluntarilor din echipele de acordare a primului ajutor în caz de situaţii de urgenţă, pe care i-a decorat la Palatul Cotroceni, că au fost „un sprijin important pentru cadrele medicale care se luptă zilnic pentru a salva vieţi, într-una dintre cele mai grave crize sanitare din istorie”. Şeful statului a subliniat că vaccinarea rămâne singura cale eficientă pentru ca lumea să se protejeze de formele severe de boală şi doar prin vaccinare poate fi încheiată criza sanitară, iar normalitatea recâştigată.
"România va deveni ţara pe care ne-o dorim prin implicarea solidară a cât mai multor oameni responsabili, care îşi sacrifică timpul şi sunt gata să-şi pună abilităţile în slujba ajutării semenilor, pentru a reduce marginalizarea şi inechităţile, pentru a combate sărăcia şi abuzurile. Dumneavoastră, cei prezenţi astăzi aici, aţi fost un sprijin important pentru cadrele medicale care se luptă zilnic pentru a salva vieţi, într-una dintre cele mai grave crize sanitare din istorie. În aceşti ultimi doi ani aţi fost alături de cei mai greu încercaţi şi le-aţi alinat durerea, le-aţi dat speranţă că acest calvar se va termina, iar ei se vor putea întoarce sănătoşi acasă, alături de cei dragi. Aţi văzut chipuri brăzdate de suferinţă, ochi înlăcrimaţi care implorau salvarea şi v-aţi confruntat cu dezolarea. Cu toate acestea, aţi găsit mereu puterea de a merge mai departe, înfruntând pericolul, indiferent de consecinţe. Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi, pentru că nu aţi ezitat să puneţi pe primul loc binele celorlalţi! Curajul cu care v-aţi adaptat acestei perioade extrem de dificile este exemplar, în contextul în care pandemia de COVID-19 a însemnat în primul rând foarte multă incertitudine", a declarat şeful statului, la ceremonia de decorare de la Palatul Cotroceni.
Iohannis a afirmat că, în contextul actual, acţiunile voluntarilor "reîncarcă de semnificaţie concepte precum cel de voluntariat şi de angajament social".
"Asumarea responsabilităţii sociale este o alegere a celor mai puternici, a celor care nu pot trece nepăsători pe lângă nedreptate, boală ori sărăcie. Recunoscând meritele celor decoraţi cu acest ordin, statul român preţuieşte potenţialul societăţii civile, precum şi capacitatea fiecărui cetăţean de a contribui la edificarea unei Românii mai bune. Curajul şi altruismul de care daţi dovadă creează premisele pentru o naţiune puternică şi solidară. (...) Ne înclinăm în faţa dârzeniei şi compasiunii pe care le manifestaţi zi de zi. Sacrificiile pe care le faceţi atât dumneavoastră, cât şi familiile dumneavoastră, puterea interioară pe care o emanaţi de fiecare dată când luptaţi pentru vieţile celor aflaţi în suferinţă, voinţa şi energia sunt valori care ajută societatea noastră să se primenească din punct de vedere moral. Ordinul 'Meritul pentru promovarea drepturilor omului şi angajament social' surprinde esenţa misiunii de întrajutorare şi reprezintă o recunoaştere a celor care cred că stă în puterea noastră să construim o societate a oportunităţilor deschise tuturor, fiind mereu alături de semenii noştri aflaţi în nevoie", a spus şeful statului.
Preşedintele Iohannis i-a îndemnat pe voluntari să rămână implicaţi, motivaţi şi perseverenţi şi a adresat un apel la unitate românilor pentru depăşirea pandemiei de COVID-19.
"Vaccinarea rămâne singura cale eficientă pentru a ne proteja de formele severe de boală. Doar prin vaccinare vom putea pune capăt acestei crize sanitare şi ne vom putea recâştiga normalitatea", a spus şeful statului.
La ceremonie au participat ministrul de Interne, Lucian Bode şi şeful DSU, Raed Arafat.
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat 16 persoane cu Ordinul "Meritul pentru promovarea drepturilor omului şi angajament social' în grad de Cavaler în semn de "apreciere pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului în calitate voluntari în echipele de acordare a primului ajutor în caz de situaţii de urgenţă".