Înălţarea Domnului, ziua în care sunt pomeniți și eroii
Pe 10 iunie 2021, ortodocșii sărbătoresc Înălțarea Domnului, consacrată prin hotărârile BOR și ca Ziua Eroilor. Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Paște.
Pe 10 iunie 2021, ortodocșii sărbătoresc Înălțarea Domnului, consacrată prin hotărârile BOR și ca Ziua Eroilor. Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Paște.
În România, odată cu Înălțarea Domnului se sărbătoresc și eroii căzuți la datorie de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă, pentru apărarea țării, dreptății, libertății și credinței. Astfel, ziua Înălțării Domnului mai poartă și numele de „Ziua Eroilor”.
Într-o asemenea zi, în casele creștinilor ortodocși este mare sărbătoare, iar datinile si obiceiurile specifice Înălțării Domnului sunt păstrate cu mare sfințenie.
Înălțarea Domnului, după cum ii spune chiar numele, semnifică ridicarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos de pe Muntele Măslinilor. Din acest loc, aflat în mijlocul Apostolilor săi, Le-a vorbit acestora despre cea de-a doua pogorâre a Sa pe pământ.
Sărbătoarea mai poartă denumirea și de Ispas, care ar fi fost personajul mitic ce a asistat la Înălțarea Domnului și la ridicarea sufletelor morților la Cer. De la Paști până la Ispas, oamenii se salută cu „Hristos a înviat!” și se răspunde cu „Adevarat c-a înviat!”, iar de astăzi si pană la Rusalii, se salută cu „Hristos s-a înaltat!” și se răspunde cu „Adevarat ca s-a inăltat!”. În această zi, creștinii merg la biserică și se roagă pentru sănătatea lor și a familiei, dar și pentru a fi feriți de rele și pentru a avea noroc tot restul anului.
Un alt obicei specific Înălțării Domunului este acela de a purta frunze de nuc și leuștean la brâu, pentru că așa a avut și Isus Hristos când S-a înălțat la ceruri.
Legat tot de obiceiuri si tradiții, în unele regiuni ale țării se obișnuiește să se împodobească casele cu crenguțe de paltin, iar vitele sunt bătute cu funze de leuștean pentru a se îngrașa și a fi sănătoase tot restul anului.
Ca aproape orice sărbătoare religioasă, Înălțarea Domnului aduce cu ea și o serie de superstiții culese din popor, de-a lungul vremii. Dintre aceste superstiții, voi prezenta câteva, mai cunoscute, și anume:
Se spune că oamenii care mor în preajma acestei mari sărbători vor ajunge în Rai;
Nu este bine ca la Înălțare să împrumuți sare sau să faci foc, fiindcă îți va vui casa tot restul anului, iar vitele nu vor avea sămânță;
Legat de agricultură, ce va fi semănat după Înalțarea Domnului nu va avea roade, etc.
O legendă populară ne spune că, la nașterea Domnului Isus Hristos, caii au nechezat făcând gălagie, iar Fecioara Maria i-a blestemat să nu se mai sature decat în ziua de Înălțare. De aceea, ziua de Înălțare mai este numită și „Paștele Cailor”. În vremurile noastre, această expresie are înțelesul de “niciodată”.
Ziua de Înălțare, zi a reconcilierii
De Înălțare, este bine să fim veseli, să evităm controversele și certurile și să fim generoși cu săracii din comunitatea noastră. În această zi, oamenii care s-au supărat se împacă cu dușmanii, fiind o zi a reconcilierii.
În această zi de sărbătoare nu se prestează munci în gospodărie și nici la câmp, în localitățile din Muntenia, Moldova și Oltenia, spun specialiștii în etnografie și folclor.
În această zi se sfințesc plantele de leac, printre care alunul, leușteanul, menta și paltinul.
În tradiția populară, se spune că persoana care moare în ziua de Ispas ajunge direct în Rai și nu mai trece prin Judecata de Apoi.
De Înălțare este cinstită Ziua Eroilor
La Sărbătoarea Înălțării Domnului este cinstită și Ziua Eroilor, de aceea în toate bisericile, mănăstirile, catedralele, cimitirele, troițele și monumentele închinate memoriei acestora se oficiază praznice de pomenire. De Înălțare, clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, în semn de recunoștință pentru eroii care s-au jertfit pentru țară și credință.
Pomenirea eroilor la Înălțarea Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al BOR în anul 1920. De asemenea, această decizie a fost consființită cu prilejul altor două hotărâri sinodale în anii 1999 și 2001. Cu această ocazie, această zi a fpost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.
Din anul 2003, ziua Înălțării Domnului a fost stabilită prin lege ca sărbătoare națională a poporului român.