Horia Constantinescu, numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

Horia-Miron Constantinescu a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) printr-o decizie a premierului Nicolae-Ionel Ciucă publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Horia Constantinescu, numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Horia-Miron Constantinescu a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) printr-o decizie a premierului Nicolae-Ionel Ciucă publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Acesta îl înlocuieşte pe Mihai Culeafă, care a fost numit în funcţie în luna noiembrie a anului trecut. Culeafă l-a înlocuit atunci pe Claudiu Daniel Dolot, care a preluat această funcţie la finele lunii februarie 2021.
Horia-Miron Constantinescu a mai deţinut funcţia de preşedinte al ANPC din august 2019 până în noiembrie acelaşi an, când a fost eliberat din funcţie.