Heineken pune lacătul pe ușa fabricii din Constanța
Producătorul olandez de bere Heineken va opri din septembrie 2023 producția în fabrica din Constanța, explicația fiind că aceasta a funcţionat mult sub capacitate de câţiva ani.
Producătorul olandez de bere Heineken va opri din septembrie 2023 producția în fabrica din Constanța, explicația fiind că aceasta „a funcţionat mult sub capacitate de câţiva ani”, se arată într-un comunicat al companiei, preluat de Agerpres. O parte din activitatea acesteia va fi transferată celorlalte trei fabrici Heineken, din Craiova, Miercurea Ciuc și Ungheni.
Heineken România anunță intenția de a înceta activitatea în fabrica din Constanța, cu aproximație în septembrie 2023, potrivit unui comunicat al companiei. Producătorul va transfera, în timp, elemente ale capacităților de producție și ambalare ale fabricii din Constanța către celelalte fabrici, din Craiova, Miercurea Ciuc și Ungheni. Compania va continua, de asemenea, să investească semnificativ în cele trei fabrici rămase, „pentru a ne susține ambiția de creștere și dezvoltare durabilă, păstrând o prezență puternică pe piața românească și în comunitățile în care activăm”.
„Suntem mândri de tradiția noastră în fabricarea berii, din Constanța, însă fabrica a funcționat mult sub capacitate de câțiva ani. Este necesar să avem cea mai eficientă amprentă de producție pentru a asigura creșterea și investiții suplimentare, pe termen lung. În acest moment, ne concentrăm să îi sprijinim pe colegii noștri în mod corespunzător pe durata acestei tranziții”, anunță compania.
Fabrica Heineken din Constanța a început producția în iunie 1970, fiind privatizată în 1991. Ulterior a fost achiziționată de către grupul austriac BBAG, iar ulterior a fuzionat cu Brau Union România, fosta Heineken România. De atunci, capacitatea de producție din fabrică a crescut de la 400.000 hl bere/an la 1.400.000 hl bere/an.
Heineken România a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de lei, față de 1,2 miliarde de lei cu un an în urmă, precum și un profit de 118,8 milioane de lei. De asemenea, la nivel de grup, Heineken NV, care este al doilea producător mondial de bere, a raportat câştiguri peste estimări în 2021, în urma majorării preţurilor şi a reducerii de costuri. A avertizat însă că este posibil să nu-şi îndeplinească obiectivul pe termen mediu privind marja de profit, din cauza impactului semnificativ al inflaţiei.
La începutul anului trecut, producătorul a anunțat un planul de economii de două miliarde de euro, care implică concedierea a 8.000 de angajaţi, adică aproximativ 9% din forţa de muncă de la finele lui 2019.
Economiile mai implică reorganizare, reducerea complexităţii şi a numărului de produse şi identificarea cheltuielilor cel mai puţin eficiente, potrivit unui comunicat mai vechi al Heineken. Din acest plan, Heineken a realizat până acum 1,3 miliarde de euro.
Heineken este compania producătoare de bere cu cea mai extinsă prezență din lume. Grupul are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere și cidru internaționale, regionale și locale. La nivel mondial, compania este prezentă în peste 70 de țări și are peste 80.000 de angajați.
În România, compania produce un portofoliu divers de mărci de bere și cidru în cele patru fabrici locale (din Constanța, Craiova, Ungheni și Miercurea Ciuc). Compania are peste 1.100 de angajați în România și se aprovizionează de la furnizori locali cu peste 70% din ingrediente.