Gorghiu: Societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de infracţiunile sexuale

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, miercuri, că societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de infracţiunile sexuale, adăugând că fiecare faptă naşte traume de ani de zile.

Gorghiu: Societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de infracţiunile sexuale
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, miercuri, că societatea a primit "un mesaj bun, sănătos legat de infracţiunile sexuale", adăugând că fiecare faptă naşte traume de ani de zile.

"Infracţiunile sexuale sunt absolut odioase. Astăzi (miercuri - n.r.), societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de infracţiunile sexuale! Şi sunt sigură că e doar un început de drum! Fiecare faptă naşte multă durere, traume de ani de zile, răni sufleteşti. Majoritatea agresorilor lasă în urma lor victimă după victimă. Dacă instituţiile statului nu intervin, ei nu se opresc", a scris Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului, un sondaj comandat de Ministerul Justiţiei arată că aproape jumătate dintre români plasează violenţa sexuală la nivelul 10 de gravitate în societatea românească pe o scară de la 1 la 10, "cel mai înalt cu putinţă".
De asemenea, sondajul arată că 94% consideră că este potrivită emiterea unui ordin de protecţie în cazul agresiunii sexuale, iar 95% sunt de acord cu extinderea numărului de situaţii în care justiţia poate emite ordine de protecţie pentru a împiedica agresorii să se apropie de victime.
"Victimele trebuie sprijinite pentru a sesiza orice abuz. Să fie în siguranţă după ce depun plângerea! Să aibă sprijin financiar prin voucherele pe care Ministerul Justiţiei le eliberează în cuantum de maxim 18.500 de lei pentru nevoile urgente, din banii luaţi de la infractori! Aşa arată o societate responsabilă şi serioasă", spune Alina Gorghiu.
Conform ministrului, foarte importantă este prevenirea.
"Să ştii care sunt faptele cărora le poţi fi victimă, ce poţi face, ce drepturi legale ai, cui să te adresezi. În şcoli, universităţi, la locul de muncă: la prima sesizare, trebuie reacţie", mai spune Gorghiu, care adaugă că "prea multe femei" au trecut prin frică la un moment dat în viaţa lor.
"De aceea, am pregătit, la Ministerul Justiţiei, Ghidul privind sesizarea faptelor de violenţă şi de hărţuire sexuală. Va fi un sprijin pentru oricine este într-o situaţie dificilă", anunţă ministrul.
"Instituţiile statului român trebuie să ia foarte în serios semnalele primite! Iar dacă victimele simt că nu au cu cine să vorbească, să ştie că la ministrul Justiţiei uşa le este deschisă! Sunt în scaunul de ministru pentru a asculta şi a ajuta", a transmis Gorghiu.