Fregata Mărășești, file din istoria neamului românesc

Distrugătorul Mărășești, o navă care a scris pagini importante în istoria neamului românesc, împlinește astăzi, 1 iulie, 102 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române, în anul 1920.

Fregata Mărășești, file din istoria neamului românesc
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Distrugătorul Mărășești, o navă care a scris pagini importante în istoria neamului românesc, împlinește astăzi, 1 iulie, 102 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române, în anul 1920. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mărășești și celelalte trei distrugătoare, Regele Ferdinand, Regina Maria şi Mărăşti, au alcătuit „Careu de Ași” al Marinei Regale Române. Echipajele celor patru distrugătoare au îndeplinit numeroase misiuni de luptă în Marea Neagră.

Una dintre cele mai importante misiuni la care a participat distrugătorul Mărășești a fost operația de evacuare a trupelor din Peninsula Crimeea, cu numele de cod „Operațiunea 60.000”, din perioada aprilie-mai 1944, atunci când au fost evacuate peste 120.000 persoane, zeci de tone armament, muniție și materiale, sub atacul concertat al trupelor sovietice. 
În luna octombrie 1944, în urma ultimatumului primit din partea comandamentului Forțelor Navale Sovietice, cele patru distrugătoare și alte nave ale Marinei Regale Române au fost luate de sovietici, ca pradă de război, iar echipajele românești au trecut prin situații umilitoare. După război, în anul 1945, distrugătorul Mărășești a fost returnat României, împreună cu alte nave, și a rămas operativ până în anul 1961, când a fost dezasamblat.

Tradiția distrugătorului Mărășești a fost preluată și continuată de fregata Mărășești, cea mai mare navă militară construită în Şantierul Naval Mangalia, după un proiect românesc, între anii 1979-1985, lansată la apă la data de 2 august 1985. A purtat, pe rând, numele de crucișătorul Muntenia, distrugătorul Timișoara şi, ulterior, distrugătorul și fregata Mărășești.
Până în anul 1990, nava a participat la numeroase exerciții în Marea Neagră, iar din anul 1994, când România a semnat Parteneriatul pentru Pace, fregata Mărășești a fost prima navă militară de luptă a țării noastre care a participat, după cel de-Al Doilea Război Mondial, la exerciții internaționale în Marea Mediterana și în Oceanul Atlantic.
În perioada 6-23 martie 1998, distrugătorul Mărășești (la acel moment) a participat la prima misiune desfăşurată în Atlantic, în Golful Biscaya, exercițiul STRONG RESOLVE 98, iar în premieră, un elicopter IAR 316 B Alouette a fost ambarcat în hangarul navei și a participat la misiuni internaționale. Fregata Mărășești a fost, totodată, prima navă a Forțelor Navale Române care a acționat sub comandă NATO, pentru asigurarea securității Summit-ului NATO de la Istanbul, în anul 2004. 
În ultimii ani, fregata Mărășești a participat la numeroase exerciții multinaționale în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, iar recunoașterea calităților profesionale ale echipajului navei a venit în anul 2007, atunci când președintele României a conferit acestuia Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru pace, pentru înaltul profesionalism demonstrat în îndeplinirea misiunilor încredințate.