FOTO Militar din Forțele Navale, misiune în slujba păcii pe continentul african
Militarii români, care participă la misiuni în teatrele de operații din străinătate, contribuie la creșterea prestigiului Armatei României în cadrul comunității internaționale
Militarii români, care participă la misiuni în teatrele de operații din străinătate, contribuie la creșterea prestigiului Armatei României în cadrul comunității internaționale, precum și la consolidarea statutului țării noastre de furnizor de securitate. Căpitanul Gabriel-Catalin Sandu, membru al echipajului fregatei „Mărășești”, participă, în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2021, la Misiunea Multidimensională Integrată de Stabilizare în Mali (MINUSMA - The United Nations Multidimensional Integrated Stabilization Mission in Mali), sub stindardul Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Militarul din Forțele Navale Române este singurul român dintre cei peste 31.000 de militari și civili care participă la misiunea ONU din statul malian și face parte dintr-o echipă internațională care desfășoară misiuni de dezvoltare a cooperării civili-militari (CIMIC), în regiunea Douenza-Timbuktu, din Mali, la limita de sud a Deșertului Sahara, unde insurgenții comit, frecvent, atacuri asupra forțelor ONU de menținere a păcii.
În atacul complex cu un dispozitiv exploziv improvizat, care a avut loc asupra patrulei militare din luna ianuarie, patru militari din Coasta de Fildeș și-au pierdut viața și patru au fost răniți. Săptămâna trecută, miercuri, 10 februarie, a fost detonat un autovehicul încărcat cu explozibil în proximitatea bazei ONU de la Douentza, după care a urmat un atac armat complex, în urma căruia un militar din Togo a fost ucis și alți 27 de militari ONU au fost răniți.
„Au fost și vor rămâne colegii mei cu care am desfășurat misiuni împreună. Din păcate, soarta s-a schimbat pentru ei. Aici situația este foarte tensionată, săptămână de săptămână, sunt atacuri coordonate asupra militarilor ONU. Din păcate unele dintre ele se sfârșesc tragic, ne pierdem colegii, împreună de care, până ieri, discutam ce vom face după terminarea misiunii.
Căștile albastre ONU desfășoară, permanent, misiuni în zona de operații, pentru a reduce violențele produse asupra populației civile maliene de către forțele ostile. Eu fac parte din echipa CIMIC, în care mai sunt doi ofițeri, unul din Pakistan și unul din Lituania. Chiar dacă, la prânz, temperaturile ajung la 40-45℃, noi ne deplasăm, aproape zilnic, în localitățile din regiune, stăm de vorbă cu populația locală și cu decidenți locali, care, de cele mai multe ori, sunt persoane mai în vârstă, alese de comunitate, neexistând alte autorități locale sau guvernamentale în zonă. Obiectivul nostru este de a promova dialogul și reconcilierea părților aflate în conflict, pentru reinstaurarea autorității statale”, a declarat luni, 15 ianuarie, căpitanul Gabriel-Cătălin Sandu într-o corespondență telefonică”.
Timp de un an, ofițerul Forțelor Navale Române își va pune experiența în slujba păcii, pe continentul african, într-un mediu ostil și impredictibil, contribuind la implementarea obiectivelor misiunii ONU în Mali și la reconstrucția securității în statul african saharian. MINUSMA se desfășoară în baza rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, din 25 aprilie 2013, pentru asigurarea stabilizării statului malian și pentru protecția populației civile. MINUSMA are cel mai mare buget anual alocat de ONU dintre cele 12 operații pe care organizația mondială le are în desfășurare pe glob (1,27 mld USD), iar de la începutul operațiunilor ONU în Mali, 231 de militari din forța internațională și-au pierdut viața.
Conform angajamentelor asumate de țara noastră față de partenerii internaționali, din Forțele Navale Române mai sunt dislocați militari în misiuni în teatre de operații terestre, precum „NATO Resolute Support Mission” (RSM), din Afganistan, și misiunile multinaționale ale Uniunii Europene de Instruire (EUTM – European Union Training Mission), din Republica Centrafricană și Mali.
Cine este Gabriel-Cătălin Sandu
Căpitanul Gabriel-Cătălin Sandu este militar al Armatei României din anul 2005 și, din anul 2013, face parte din echipajul fregatei „Mărășești”. Înainte de a fi dislocat în Mali, a participat la numeroase exerciții în Marea Neagră, cu fregata „Mărășești”, la misiunea unei grupări navale permanente a NATO (SNMG-2 – Standing NATO Maritime Group), în anul 2019, fiind ambarcat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, precum și la marșul de instrucție al navei-școală „Mircea”, desfășurat în Marea Baltică și nordul Europei, în anul 2017.
De-a lungul carierei sale, și-a perfecționat pregătirea profesională, prin absolvirea unor cursuri, precum Cursul de legislație pentru soluționarea conflictelor armate, Cursul Negociere și management conflicte armate, Cursul de management prevenire abuzuri sexuale, Cursul pentru personalul militar care participă la operații de menținere a păcii (SUA), Cursul Tehnici de combatere a pericolelor generate de dispozitivele explozive improvizate. Gabriel-Cătălin Sandu este căsătorit si are doi copii, un fiu în vârstă de 11 ani și o fiică de 9 ani.