FOTO - Incendiu puternic la o fabrică de BCA din Constanța. Nu sunt victime
Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă după amiază la o magazie de aluminiu de la o fabrică de BCA din Constanţa.
Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă după amiază la o magazie de aluminiu de la o fabrică de BCA din municipiul Constanţa, iar persoanele care au sunat la 112 au afirmat că s-ar fi auzit trei explozii după care s-a văzut un fum alb gros.
IGSU a precizat că a fost localizat incendiul, astfel încât nu există pericolul extinderii în zonele din vecinătate a incendiului. De asemenea, va fi emis un mesaj RO-Alert, în contextul degajărilor mari de fum, în vederea protejării populaţiei aflate în proximitate.
La misiunea de stingere intervin 49 de pompieri, cu 9 autospeciale de stingere, 1 autospecială CNRN, 2 autoscări, 3 ambulanţe SMURD şi 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Incendiul se manifestă la o magazie, pe circa 500 metri pătraţi, în care este depozitat carton bituminos.
Comisarii GNM Constanţa se află la faţa locului, împreună cu experţii laboratorului APM Constanţa, evaluează impactul asupra mediului şi monitorizează în timp real calitatea aerului în 3 puncte fixe şi unul mobil.
UPDATE: „Incendiu puternic la fabrica de materiale de construcţii Celco din Constanţa. Până în prezent, au ars cca. 10t pastă de aluminiu şi o cantitate similară de folie de ambalaj pentru BCA, în depozite exterioare fabricii. Comisarii GNM Constanţa se află la faţa locului împreună cu experţii laboratorului APM Constanţa, evaluează impactul asupra mediului şi monitorizează în timp real calitatea aerului în 3 puncte fixe şi unul mobil. Momentan, accesul pe amplasament este interzis, până la lichidarea incendiului. Ministrul Tánczos Barna a fost informat despre eveniment şi menţine legătura permanent cu echipele din teren. Având în vedere simulările modelelor numerice rulate de Administratia Nationala de Meteorologie RA privind evoluţia norului de fum din zona oraşului Constanţa, se apreciază că cerul va avea înnorări şi temporar, până spre orele serii, vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat (rafale de până la 25...30 km/h), din direcţie predominant vestică, nord-vestică, astfel că evoluţia norului de fum va fi de relativă dispersie şi de uşoară deplasare către est, sud-est. Vom reveni cu informaţii în funcţie de evoluţia evenimentelor”, arată o postare făcută sâmbătă pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului.
„La misiunea de stingere intervin 49 de pompieri, cu 9 autospeciale de stingere, 1 autospecială CNRN, 2 autoscări, 3 ambulanţe SMURD şi 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În sprijinul echipajelor de pompieri intervin şi 10 servanţi, cu 2 autospeciale de stingere ale serviciului privat pentru situaţii de urgenţă. Incendiul se manifestă la o magazie, pe circa 500 metri pătraţi, în care este depozitat carton bituminos, iar salvatorii deruleaza misiuni de protejare a celulelor, cu var, pentru a nu permite extinderea incendiului”, a transmis IGSU.
UPDATE: „Incendiul a fost localizat, astfel ca pericolul extinderii la vecinătăţi a fost eliminat. Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflată in proximitate, va fi transmis mesaj RO-Alert”, arată un mesaj al IGSU.
Mesajul Ro-Alert a fost următorul: „S-a produs o explozie, urmată de incendiu cu degajări mari de noxe. Pentru siguranţa dumneavoastră, evitaţi zona pe o rază de 1.000 de metri, rămâneţi în interiorul locuinţei, închideţi geamurile şi nu expuneţi la fum/noxe”.