David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber la Europene

David Popovici a câștigat a doua medalie de aur la Campionatele Europene de la Roma, impunându-se entuziasmant în proba de 200 metri liber.

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber la Europene
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

David Popovici a câștigat a doua medalie de aur la Campionatele Europene de la Roma, impunându-se entuziasmant în proba de 200 metri liber. Românul a oprit cronometrul la 1: 42:97 secunde, fiind mai rapid cu peste două secunde pe ocupantul locului secund, Antonio Djakovic.

David Popovici continuă să scrie istorie la Campionatele Europene de la Roma. După ce a luat aurul la 100 metri liber, stabilind și un nou record mondial, fenomenalul tânăr de nici 18 ani a fost cel mai bun și la 200 liber, o probă la care este și campion mondial.
Dacă în semifinale de ieri David nu a forțat, în finala din această seară a dat tot ce a avut mai bun și a oprit cronometrul la 1:42:97 secunde. Popovici a condus cursa de la un capăt la altul și a întors primul la 50, 100 și 150 de metri, iar la final l-a devansat pe elvețianul Antonio Djakovic, ocupantul locului doi, cu peste o secundă.
Timpul înregistrat de David Popovici reprezintă un nou record al competiției. Precedentul îi aparținea rusului Martin Malyutin (1:44:79 secunde), stabilit la Europenele de la Budapesta, în 1999. În același timp, Popovici a stabilit și un nou record mondial și european de juniori.
Așadar, David Popovici deține în acest moment titlurile mondiale și continentale la 100 și 200 metri liber, cele mai renumite probe din natație.
Pentru Popovici urmează o zi de pauză, după care va reveni în bazin pentru proba de 400 metri liber, una la care nu a excelat până acum, deci așteptările nu sunt foarte mare. Totuși, având în vedere ce a realizat în ultimele zile, nu ar fi exclus ca românul să obțină o medalie și în această probă mai lungă.