Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare din istoria Europenelor!
a probabil ultimul ei Campionat European, Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Europenelor, acum având nu mai puțin de 296 de goluri, atât la feminin, cât și la masculin.
Cu cele 9 goluri marcate azi cu Muntenegru, căpitanul echipei României, Cristina Neagu a devenit în această seară cel mai bun marcator din istoria Campionatelor Europene de Handbal, la feminin și masculin.
La probabil ultimul ei Campionat European, Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Europenelor, acum având nu mai puțin de 296 de goluri, atât la feminin, cât și la masculin. Pe locul secund era islandezul Gudjón Valur Sigurdsson (288 de goluri). Podiumul este completat de francezul Nikola Karabatic, care a înscris 279 de goluri la Europene.
Foto: Twitter/ EHF EURO
Azi, Cristina Neagu a disputat al 50-lea meci de la Europene, cu Muntenegru. Recordul de 296 de goluri poate fi doborât mâine de Cristina, care va juca și în meciul contra Germaniei. Cristina Neagu a precizat la plecarea din România că acesta este probabil ultimul ei Campionat European, astfel că va termina cu 51 de meciuri, după partida cu Germania.
"E probabil ultimul meu Campionat European, al optulea. Coincidența face ca primul meu EURO să fi fost tot în Macedonia de Nord, în 2008. După Jocurile Olimpice de la Paris, cu siguranță, cariera mea se încheie, cel puțin la echipa națională. Mi-aș dori să ajungem acolo, clar, dar istoria a arătat că nu e deloc ușor. Am avut o șansă destul de mare spun eu, în 2021, dar am ratat-o", a transmis Neagu la plecarea spre Campionatul European.