Corina Martin şi-a anunţat candidatura la Primăria Constanţa din partea Partidului Ecologist Român
Fosta preşedintă a Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin, va candida la funcţia de primar al Constanţei din partea Partidului Ecologist Român
Fosta preşedintă a Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin, va candida la funcţia de primar al Constanţei din partea Partidului Ecologist Român (PER), lansarea oficială a candidaturii având loc miercuri, în prezenţa conducerii formaţiunii politice.
Partidul Ecologist Român, Filiala Judeţeană Constanţa a organizat astăzi, 15 iulie, o conferință de presă alături de conducerea la nivel naţional și judeţean a PER.
La eveniment au participat Dănuț Pop - Președinte Partidul Ecologist Român, Mircea Andrei – Secretar General PER, Daniel Moraru - PrimVicepreședinte PER și Președinte Filiala Judeţeană Constanţa și Corina Martin – Vicepreședinte PER și Președinte Organizaţia Municipală Constanţa.
"Începând de astăzi vreau să lucrez pentru dezvoltarea și promovarea județului Constanta, la un alt nivel. De ce am intrat în politică? Mă număr printre cei care se întreabă eu cu cine votez? Eu m-am săturat de politică anilor de până acum. Sunt 30 de ani de când activez în mediul privat și consider că nu mai am timp să pierd încă patru ani din viața mea, din viața prietenilor mei, astfel că fac un pas în fata și îmi asum implicarea în viața politică. Cred că felul în care s-a făcut politică nu este ceea ce ne dorim. Cred în mine și în echipa mea, și anunț oficial că eu candidez la Primăria Constanța. Sunt 30 de ani de când activez în mediul privat cu agenţia mea de turism şi, după 30 de ani, consider că nu mai am timp să aştept şi să pierd încă patru ani din viaţa mea, din viaţa şi din viitorul meu, al copiilor mei, al prietenilor mei, al copiilor prietenilor mei. Fac un pas în faţă şi îmi asum implicarea în viaţa politică, pentru Constanţa. Cred că felul în care s-a făcut politică până acum la Constanţa şi în România nu este ceea ce ne dorim în acest moment noi constănţenii şi cred că eu pot mult mai mult. Şi pentru că eu cred în mine, în echipa mea şi în proiectele pe care le am pentru Constanţa, fac acest pas, astăzi, şi anunţ oficial că voi candida la Primăria Constanţei. (...) Oamenii şi dragostea pentru oameni mă fac astăzi să fac acest pas", a declarat preşedinta organizaţiei municipale a PER Constanţa, Corina Martin.
"Cred că la Constanţa ne-am pierdut identitatea oraşului şi primul meu obiectiv este să redau strălucirea oraşului, mândria de a fi constănţean. (...) Pentru a face lucruri mari într-un oraş, trebuie să ai această mândrie şi această abordare - da, eu pot şi eu vreau. (...) Îmi doresc ca oraşul Constanţa să devină un oraş curat, sigur şi prosper. Îmi doresc ca oraşul Constanţa să devină o destinaţie turistică de 12 luni pe an. Ştim foarte bine că mai avem mult până acolo, iar alte oraşe din România sunt înaintea oraşului Constanţa, chiar şi din punct de vedere al turismului, din păcate. Îmi doresc, aşa cum ştiţi, turism, istorie şi cultură la Constanţa.
Sunt pregătită să intru într-o confruntare cu toţi bărbaţii politici ai Constanţei. Îmi asum ca femeie candidatura la Primăria Constanţa pentru că eu consider că o femeie poate mai mult. Sunt conştientă că voi fi atacată de cei care se tem de mine, nu am niciun motiv să mă tem de nimeni, întotdeauna deasupra mea şi lângă mine este Dumnezeu (...) Voi fi omul care va aduce politica nouă la Constanţa şi mă bucur că PER mi-a oferit această şansă şi a stăruit mai bine de două luni pe lângă mine pentru a accepta această provocare", a mai declarat Corina Martin.
„Provin din mediul de afaceri. Fac politică de 30 de ani - politica bunului simț, politica dezvoltării personale. De puțin timp activez în PER. Motivul pentru care m-am înscris în partid este că acest partid are 30 de ani de activitate. Este un partid de ideologie, de lider. Cred că pot să contribui la dezvoltarea orașului, societății din Constanța. Mă aflu în fața dvs. pentru a deschide o ușă în cadrul colaborării cu presa. Noi, PER Constanța, garantul comunicării dintre noi și mass media credem că este doamna Corina Martin, care a activat pro bono pentru turism, este ambasadorul turismului romanesc. Doamna Corina Martin va candida pentru funcția de primar al orașului Constanta", a declarat Daniel Moraru.
Până în prezent şi-au anunţat intenţia de a candida la Primăria municipiului Constanţa senatorul Vergil Chiţac din partea PNL, deputatul Stelian Ion de la USR, fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, din partea Pro România, fostul şef al ANPC, Horia Constantinescu.