Constănțeni certați cu bunul simț. Florile plantate de primărie au fost furate
Nesimțirea unor persoane este atât de mare încât pentru ei nu contează nici eforturile depuse de municipalitate, nici faptul că pentru acele flori au fost plătiți bani publici
Chiar dacă Primăria Municipiului Constanța înfrumusețează rondurile, sensurile giratorii și fâșiile stradale cu flori, unele plante sunt furate în aceeași zi de constănțeni certați cu bunul simț.
Nesimțirea unor persoane este atât de mare încât pentru ei nu contează nici eforturile depuse de municipalitate, nici faptul că pentru acele flori au fost plătiți bani publici, nici faptul că imaginea orașului nostru are de suferit cu fiecare floare furată, cu fiecare copac smuls din pământ.
De aceea, facem apel la dumneavoastră, în situația în care constatați acte de vandalism sau de sustragere a arborilor, arbuștilor și a florilor de pe teren să anunțați acest lucru la numerele de telefon: 0241.55.00.55 - Dispecerat Primăria Constanța și 0241.484.205 sau 0799.606142 (WhatsApp) Direcția Generală Poliția Locală.