Ciolacu: Categoric vom depune moţiunea de cenzură, vom face tot ce depinde de noi să treacă
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democraţii vor depune moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Cîţu, pe care au anunţat-o şi vor face tot ce depinde de ei ca să treacă la vot.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat marţi faptul că social-democraţii vor depune moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Cîţu, pe care au anunţat-o şi vor face tot ce depinde de ei ca să treacă la vot, susţinând că partidul pe care-l conduce este în acest moment pregătit să preia guvernarea.
"Categoric vom depune moţiunea de cenzură. Ne obişnuim cu sistemul ăsta bolşevic, cum spunea doamna Clotilde, în care nu contează ce votează românii sau politicienii, începe să pară că ar conta cine numără. Vom depune moţiunea de cenzură, vom face tot ce ţine de noi să treacă această moţiune. Vom merge tot în această nouă abordare unde nu ne adresăm numai politicienilor, ci şi partenerilor sociali, ca să ştie toată lumea ce a dus la depunerea unei astfel de moţiuni. Şi eu cred că oamenii responsabili trimişi de către români în Parlament vor vota această moţiune de cenzură. Este şi grupul minorităţilor destul... sunt oameni foarte serioşi, ca şi toate grupurile", a afirmat Ciolacu la România Tv, întrebat dacă mai este utilă moţiunea de cenzură anunţată de PSD în condiţiile în care există informaţii că "s-a furat la votul moţiunii simple" îndreptată împotriva ministrului Cristian Ghinea dat la Camera Deputaţilor.
Preşedintele PSD i-a anunţat, totodată, pe reprezentanţii coaliţiei de guvernare că "începe, din ce în ce mai mult, să se strângă laţul".
În context, Ciolacu a precizat că social-democraţii vor depune o plângere penală împotriva preşedintei de şedinţă de la Camera Deputaţilor care a prezidat forul la moţiunea simplă contra lui Ghinea, deputata USR PLUS Cristina Prună.
"Şi în ce priveşte ilegalităţile, categoric vom depune o plângere penală faţă de preşedinta de şedinţă de astăzi. Este inadmisibil, cred că ştie şi un student în prima săptămână, o moţiune simplă sau moţiune de cenzură nu este un act normativ, nu este o lege, nu faci vot online. Nu poţi să vii să aduni (voturile date în plen cu cele date pe tabletă - n.r.) că aşa ţi-au cerut preşedinţii de partid", a spus liderul social-democraţilor.
Menţionându-i-se că preşedintele Klaus Iohannis va fi "cheia" unei noi guvernări în scenariul în care moţiunea de cenzură a PSD va trece, Ciolacu a replicat: "Conform Constituţiei, preşedintele are atributul de a desemna viitorul prim-ministru, PSD este pregătit în acest moment să preia guvernarea".
"Aşteptăm, săptămâna viitoare vom face tot ce ţine de noi ca această moţiune să treacă", a subliniat el.
Nu în ultimul rând, pe acelaşi subiect, Ciolacu a respins formarea unui guvern alături de PNL şi USR PLUS, invocând ca posibilităţi "un guvern minoritar PSD" sau "alegerile anticipate".