Ce poți face din componente PC vechi

Componentele tale vechi de la PC, pot fi o faptă bună și un zâmbet pentru nevoiași, dar și pentru cei care nu-și permit să facă pasul către tehnologie.

Ce poți face din componente PC vechi
PC Complet cu componente vechi
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

De mult mi-am dorit să scriu un astfel de articol, prin care să scot în evidență latura mea ascunsă, care mă scoate din stresul de zi cu zi și care îmi umple inima de bucurie.

Atunci când faci o faptă bună, simți că ai realizat ceva extraordinar, grației bucuriei celui vizat și simți că poți face mai mult, ignorând orice sacrificiu. Acest aspect este una din laturile mele ascunse și niciodată afișate sau menționate în vreun fel. Însă, dat fiind faptul că și alte persoane s-au alăturat cauzei mele, am fost nevoit să încep a scrie primul meu articol, ca mulțumire și apreciere pentru cei care au contribuit.

Ignorând acțiunile din trecut cu privire la faptele bune care fac subiectul acestui articol, pun accent pe cele mai recente și voi publica ori de câte ori se va mai repeta același lucru, dar privit din alte unghiuri și din alte puncte de vedere.

Așa cum sugerează titlul, am să detaliez unele aspecte cu privire la ceea ce poți face cu unele componente pe care le-ai schimbat și care încă mai sunt în stare bună.

Eu am adunat de-a lungul timpului diverse componente în urma serviciilor hardware pentru clienții mei, componente de care ei s-au lipsit, sugerându-mi să le arunc la gunoi când plec. Știind că mai au un gram de speranță acele componente, le-am păstrat, iar timpul a trecut și am tot adunat, chiar și eu mi-am mai schimbat câteva la calculator..., iar pe cele vechi le-am sortat cu cele adunate de la clienți.

De curând, aceste componente au adus la realizarea a două calculatoare. Unul a fost finalizat complet și trimis persoanei nevoiașe, dar am să revin cu unele detalii și aici.

Căutând o placă video pe rețeaua de socializare, pentru ai aduce o îmbunătățire mai bună, cineva pus ca mine pe fapte bune și aflând de ceea ce vreau să fac, asta la recomandarea unui prieten, m-a contactat și mi-a adus două monitoare, excelent de bune, care au completat perfect noul PC din componente vechi. Am fost nespus de încântat, că pot asocia PC-ului un monitor mai bun decât cel care îl aveam inițial în plan.

Una peste alta, am reușit să găsesc și pe cineva care mi-a dat o placă video la un preț redus, ceea ce m-a încântat mai mult. Cel cu placa video, era și el nevoiaș și m-a marcat experiențele lui cu viața :( .

Revenind la PC-ul complet și pregătit, am să enumăr cum a fost conceput:

  • Carcasă Nouă (A.M.)
  • Sursă (O.O.)
  • Placă de bază (O.O.)
  • Procesor (O.O.)
  • Memoria RAM (A.M. + O.O.)
  • SSD (A.M.)
  • Placă Video (A.M.)
  • KIT Tastatură + Mouse + Boxe (A.M.)
  • Boxe (A.M.)
  • Monitor (A.M.F)
  • Licență Windows 10 Profesional (A.M.)
  • Licență Office 2019 Profesional PLUS (A.M.)
  • Instalare și configurare (A.M.)

AM = Achiziționat de mine
OO = Ovidiu O.
AMF = Ana Maria (Facebook)

P.S. Boxele au fost schimbate cu unele mai bune, față de cele din videoclip și imagine.

Calculatorul cu pricina a ajuns la o fetiță care este înscrisă la Grădinița Nr.1 din Valu lui Traian, Constanța, care m-a surprins cu decizia ei, legată de acest PC, prelungind fapta mai departe spre bucuria colegilor ei, când a decis, că este momentul ca toată clasa ei, să se bucure de acest PC.

Mulți vor spune: "De ce nu sunt utilizate componente noi în loc de cele vechi?"


Răspunsul este simplu și foarte sincer:
"Dacă mi-ași fi permis să cumpăr toate componentele noi, cu siguranță aș fi făcut acest lucru, însă așa cum eu nu-mi permit asta, nici cei care vor să aibă un PC nu și-l permit."

Am în plan pe viitor să fac acest lucru la un alt nivel, prin care să conectez la cauza asta cei mai mulți dintre clienți mei și doar pe cei care vor să se implice. Bine înțeles că și ei la rândul lor vor avea nevoie de beneficii, așa că voi adăuga opțiuni de publicitate și servicii, care să ofere o cotă parte acestei cauze, dar rămân deschis și la orice oportunitate.

Mulțumesc mult tuturor celor implicați!