Autocar cu 82 de pasageri ucraineni, răsturnat în apropiere de Hârșova. A fost activat Planul Roșu
Un autocar cu 82 de pasageri s-a răsturnat în apropiere de Hârșova, în afara părții carosabile, pe DN2, între Popas Miorița și Ghindărești.
Un autocar cu 82 de pasageri s-a răsturnat în apropiere de Hârșova, în afara părții carosabile, pe DN2, între Popas Miorița și Ghindărești. Este vorba despre cetățeni ucraineni.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor alocate la fața locului.
Pentru eficientizarea misiuni de răspuns, la locul indicat intervin 3 autospeciale de stingere, 4 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de descarcerare și 2 autospeciale pentru transport victime multiple din cadrul ISU Constanța. Totodată, în sprijinul colegilor constănțeni, intervin și 6 ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Update1: 5 Persoane necesită asistență medicală.
"La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 2A, în apropierea orașului Hârșova, s-a produs un accident rutier. Din primele informații reiese că accidentul ar fi fost cauzat de explozia cauciucului unui autocar care transporta aproximativ 80 de persoane", au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Șoferul ar fi pierdut controlul direcției, iar autocarul s-ar fi răsturnat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
Din informațiile existente până în prezent, 5 persoane ar fi fost rănite și transportate la spital. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.