Asistență stomatologica gratuită pentru elevi, preșcolari și studenți

La cabinetele școlare stomatologice din Constanța se poate prezenta orice preșcolar, elev sau student care urmează cursurile unităților de învățământ preuniversitar și universitar de stat din municipiu.

Asistență stomatologica gratuită pentru elevi, preșcolari și studenți
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

La cabinetele școlare stomatologice din Constanța se poate prezenta orice preșcolar, elev sau student care  urmează cursurile unităților de învățământ preuniversitar și universitar de stat din municipiu. 

Pentru a beneficia de consultații și tratamente gratuite, singura condiție este să prezinte carnetul de elev sau student. 
Copiii pot opta pentru orice cabinet stomatologic, nu există o arondare a acestora pe unități de învățământ. 
În ceea ce privește siguranța pacienților în timpul consultațiilor și tratamentelor stomatologice, precizăm că au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii copiilor şi a cadrelor medicale, în contextul pandemiei de COVID-19.
Cabinetele medicale școlare stomatologice se află în următoarele unități de învățământ:

  • Colegiul Național „Mihai Eminescu”
  • Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”
  • Liceul Teoretic „Decebal”
  • Liceul Teoretic „George Călinescu”
  • Școala Gimnazială nr.7 „Remus Opreanu”
  • Colegiul Tehnic „Tomis”
  • Școala Gimnazială nr.12 „B.P. Hasdeu”
  • Școala Gimnazială nr.10
  • Liceul Teoretic „Ovidius”
  • Liceul Teoretic „Lucian Blaga”
  • Grupul Școlar „Miron Costin”
  • Universitatea „Ovidius”.