ANAF a respins 100.000 de cereri de amnistie fiscală

Ministerul Finanţelor a încasat 5,6 miliarde de lei din amnistia fiscală, în contextul în care ţinta acestui demers a fost revizuită în noiembrie la 5,6-6 miliarde de lei.

ANAF a respins 100.000 de cereri de amnistie fiscală
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Ministerul Finanţelor a încasat 5,6 miliarde de lei din amnistia fiscală, în contextul în care ţinta acestui demers a fost revizuită în noiembrie la 5,6-6 miliarde de lei, arată hotnews.ro.

Astfel, până la termenul limită (25 noiembrie), 202.479 de firme şi persoane fizice au cerut să beneficieze de amnistie, din care 99.758 cereri au fost respinse.
În urma celor 50.390 cereri aprobate, statul a încasat 5,61 miliarde lei din datoriile anterioare datei de 31 august (data până la care se aplică amnistia) şi a iertat obligaţii fiscale (dobânzi şi accesorii la firme, iar la populaţie suplimentar şi ştergeri din principal) în valoare de 4,59 miliarde lei.
ANAF mai are în curs de soluţionare 52.331 cereri, în contextul în care termenul pentru soluţionarea solicitărilor a fost extins până pe 19 decembrie, mai arată hotnews.ro.
Termenul limită pentru depunerea notificării a fost 25 noiembrie.
Guvernul a adoptat în a doua jumătate a lunii noiembrie o serie de modificări la amnistia fiscală. Modificările fiscale vizează anumite situaţii în care ANAF emite decizii de anulare a unor obligaţii fiscale, inclusiv din oficiu. Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, în ceea ce priveşte plata efectivă a restanţelor, a fost prelungit până la 19 decembrie 2024, în condiţiile în care un număr foarte mare de contribuabili şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze de această măsură.